O tragedie de proporții s-a produs, în cursul nopții trecute, în Mexic, după ce o linie suspendată de metrou s-a prăbușit. În urma prăbușirii, 19 oameni au decedat, iar alte 70 de persoane sunt rănite, unele dintre acestea aflându-se în stare gravă.
Tragedia s-a produs în capitala țării, Mexico City
Accidentul în care au decedat 19 persoane s-a produs în cursul nopții de luni spre marți, în capitala țării, Mexico City, informează publicația El Pais. Trenul de metrou s-a prăbuşit între staţiile Olivos şi Tezonco.
Autoritățile locale din Mexic au anunțat că motivul pentru care tragedia a fost posibilă este surparea unei pasarele. Vagoanele metroului s-au prăbușit, la rândul lor, împreună cu pasarela de susținere.
Respectiva linie fusese inaugurată în 2012, la momentul respectiv autoritățile din Mexic lăudându-și eforturile de a investi aproape două miliarde de dolari în construcția liniei de metrou aferentă traseului 12. Mai mult, locuitorii Capitalei Mexicului au lăudat, la rândul lor, la momentul respectiv, investiția.
Cu toate astea, în numai doi ani de la inaugurare, traseul avea să fie suspendat de 11 ori, din pricina unor erori de funcționare, bănuindu-se încă de atunci că ar exista pericolul unei prăbușiri.
Marius Dunca cere redeschiderea restaurantelor la interior în Brașov