Povestea de viață a Iuliei Brădeanu poate fi povestea oricui a decis, la un moment dat, să plece „în afară”, obligat de împrejurări. Atunci când România devine incapabilă să-ți ofere condițiile minime unui trai decent, e cazul să-ți umpli bocceluța cu ce apuci, să te urci în primul avion sau în primul microbuz via oriunde și să speri la un nou început. Din păcate, de cele mai multe ori, departe de țară și de ai tăi.
Iulia Brădeanu a învățat lecția curajului, însă și pe cea a compromisului
Cu Iulia am stat de vorbă câteva ore bune, timp în care mi-a povestit câte-un lună și-n stele, cu emfază pe frica pe care a simțit-o atunci când a plecat într-o țară necunoscută căreia nu-i cunoștea nici măcar limba. Cu răbdare și multă ambiție, gălățeanca, contabilă de profesie, a dat la o parte prejudecățile și a reușit, poate pentru prima oară în viața ei, să se pună pe sine pe primul loc. A învățat să facă compromisuri și să se adapteze situației, lucru care, conform spuselor Iuliei Brădeanu, nu ar fi reușit să-l facă în România, unde mentalitățile sunt diferite, la fel ca rezultate care, de cele mai multe ori, nu duc spre câștig, nici material și nici sufletesc.
Ziarul de Investigații: Cum era viața ta în România, înainte să pleci în Germania? Și care a are a fost „picătura care a umplut paharul”?
Iulia Brădeanu: În România am terminat Facultatea de Contabilitate și Informatica de Gestiune și am lucrat șapte ani în contabilitate, pe un salariu destul de mic, evident. La ultimul loc de muncă mi-a placut colectivul, n-am ce spune, nu e nicăieri ca între ai tăi, însă salariile din România sunt foarte mici, așa cum era cazul și aici. În plus îmi era destul de dificil pentru că „scăpam” de la muncă la ora 18:00 și nu reușeam să mai fac nimic altceva după aceea. Apucam să petrec timp cu fiica mea, Bianca, doar în weekend. Eram părinte de weekend. În rest, de școală și activitățile extrașcolare (pian, dans) ale fiice mele se ocupa mama mea. Am făcut o medie din toate astea și mi-a dat cu minus.
Situația financiară ne-a determinat să plecăm, la un moment dat. Totul s-a întâmplat când am realizat efectiv că a avea mașină și bani să-i bagi benzină reprezintă un lux. Muncești 8-9 ore ca să nu-ți permiți nici măcar atât, un minim al strictului necesar. Ca să nu mai pun la calcul anii de școală! Și mai aveam și un credit la bancă. Așa că în 2015 am zis „gata, trebuie să fac ceva!”, și am plecat!
Ziarul de Investigații: Povestește-mi care a fost parcursul tău în Germania? Cât timp ți-a luat să înveți limba și cât a durat până când ai reușit să îți găsești un loc de muncă?
Iulia Brădeanu: În 2015, în primul an de Germania, muncea doar soțul meu. Între timp, eu am facut un curs de limba germană, curs care durat până în luna martie a lui 2016. Fără el n-aș fi avut nicio șansă! Am reușit să învăț germana la un nivel intermediar în aproximativ un an. În luna 2016, prin mai, la vreo trei luni de la terminarea cursului, îmi găseam primul loc de muncă la un hotel de 4 stele, după ce aplicasem deja la vreo 30. Nu e foarte ușor de găsit, mai ales dacă locuiești într-un orașel mic (Schelklingen, la 26 km de Ulm). Cu limba engleză sunt posturi în orașele mari, în rest, trebuie să cunoști limba germană. Pe de altă parte, în orașele mai mari traiul e mai scump. Nici acum nu știu bine germana, încă învăț. Din această cauza, în momentul de față, un post de responsabilitate, unde se cere un nivel de scris impecabil nu intră în discuție. Poate pe viitor! Sunt la munca de jos, lucrul acesta mi-a permis flexibilitate, libertatea în a-mi crește copilul, dar trebuie să recunosc că ego-ul meu a avut de suferit cumva. Am făcut un compromis, până la urmă.
Ziarul de Investigații: Cum te-au primit cetățenii nemți? Te-ai simțit vreo secundă marginalizată pentru că ești româncă?
Iulia Brădeanu: Nu m-am simțit marginalizată deloc, doar că mi s-a părut greu la început, mi s-a părut intens față de cum eram eu obișnuită. Diferit de ce era în România. Dacă faci muncă de 6 ore, de exemplu, nimeni nu te plătește pentru 8 ore, ci pentru 6. În plus, nu mai era muncă de birou. Mi-a plăcut însă faptul că nu am fost pusă în situații umilitoare, am simțit că trebuie să mă maturizez cumva. Să ies din mentalitatea de victimă și să iau viața așa cum este. Când o să știu limba germană mai bine am să aplic și în alte locuri.
Nemții sunt mai rezervați. Poate e mai bine așa. La început îmi lipseau mesele festive de la zilele de naștere, 8 Martie, căldura aia românească, cadourile, urările. Nemții sărbătoresc prin muncă. Sunt mulți străini în Germania și angajatorii preferă să ia străini, pentru că sunt mai loiali, dar poate și mai motivați să lucreze. Doar în posturi de conducere angajează nemți, că să fie productivi, dar și profesioniști. E un plus dacă nu ești timid, ești detașat emoțional, ești organizat. Eu încă mai lucrez la stăpânirea emoțiilor, o să mă ajute pe viitor, fără nicio îndoială. O iau ca pe o școală.
Ziarul de Investigații: Dar românii din Germania? Ai reușit să te integrezi în vreo comunitate de români?
Iulia Brădeanu: Cunosc mulți români în Germania, numai că nu am timp de ei. Și cred că nici ei de mine. Se muncește mult, indiferent de domeniu, iar seara fiecare cu familia lui. Eu mai muncesc și în weekend-uri uneori. Ce-i drept, mă întâlnesc un pic mai des cu niște prieteni din Deva. Cu restul mă văd mai rar pentru că o parte dintre prieteni s-au mutat la 40-50 km distanță, iar alții au alte priorități. Am mai mulți prieteni de diferite naționalități, dar nici cu ei nu mă văd prea des, din același motiv. În trecut ne găseam la grătare, la Paște și Crăciun, la plimbare, restaurant. De când cu pandemia, ne-am găsit mai rar. Sunt comunități în Ulm mai mari, însă încă nu am ajuns acolo, locuind într-o localitate mai micuță, din apropiere.
Ziarul de Investigații: Cum se desfășoară o zi din viața Iuliei Brădeanu?
Iulia Brădeanu: Dimineață sunt la muncă. Numărul de ore este diferit, vara poate să fie și până la 16, dar nu mai mult. Seară o am alocată, fie activităților gospodărești, fie învățatului. Înainte, de două ori pe săptămână mergeam la sala de fitness, doar că acum au introdus masca obligatorie FFP2 și e mai dificil să faci sport cu masca pe față. Mulți au renunțat cu tot la contract. De două ori mă întâlnesc fie cu o comunitate de nemți, fie cu o prietenă cu care studiez Biblia. În alte zile citesc psihologie, neuroștiința și spiritualitate. Mi-ar plăcea să lucrez în domeniu, doar că, din nou, ar trebui să știu limba germană la perfecție și să am și o diplomă în domeniu, iar astea două sunt cumva interconectate. Este un proces de durată. Îmi place tot ce este legat de psihologia cuantică, neuroștiința, activare ADN. Visez și la o colaborare pe viitor cu Cătălin Tomescu, din România. Totul în timp. Îmi doresc să devin o variantă mai bună a mea, să am sentimentul că viață mea a avut un sens.
Ziarul de Investigații: Cum a fost tranziția România-Germania pentru fiica ta?
Iulia Brădeanu: Bianca a venit în august 2016 în Germania. A studiat cu un profesor particular limba germană în România, a terminat clasa a patra în țară, apoi am adus-o în Germania. Nu a pierdut nici un an. Mergea la balet, la teatrul din Ulm și la gimnastică, doar că acum toate sunt închise. La început i-a fost și ei dificil, mai ales când nu înțelegi tot ce se vorbește în jurul tău, „bisericuțele” erau deja formate în clasă, în plus. Dar acum vorbește cu accent, sunt mulțumită. Este foarte apreciată în clasă la limbă engleză și artă. Sunt mândră de ea!
Ziarul de Investigații: Există diferențe majore între mentalitatea românească și cea germană? Ce ai observat?
Iulia Brădeanu: Este diferență. Noi suntem mai creativi, adaptabili la schimbări, dar și foarte rigizi în gândire – paradoxal, nu? Judecăm prea ușor forma: de la minorități, la cum se îmbrăca lumea, ce meserie are cineva, ce scrie în CV-ul acestuia, viața privată nu prea e privată, și așa mai departe. Cred că noi, românii, ne expunem prea mult, când poate ar fi bine să ținem cont și ce prezentăm pe posturile tv, nu numai de ratingul sau de venitul rapid… Pe termen lung avem de pierdut din punct de vedere al imaginii.
Nemții sunt mult mai rezervați, nu că nu le au pe ale lor, doar că ei consideră multe subiecte tabu și încearcă să nu între în cele delicate. Țin minte la restaurant, la o petrecere, vorbeau despre vreme și fumători, nimic picant, chiar plictisitor. Nemții fac foarte mult sport, ies din tipare, se îmbrăca colorat, fac multe excursii, îngrijesc grădină. Foarte multă muncă în fiecare zi. Le place ordinea, le plac lucrurile structurate, nu le place vorbăria – strict și la obiect. La ei nici CV-ul nu trebuie să fie foarte lung… esențialul. În prima zi te cheamă la probă de lucru. Poți să arăți ca Angelina Jolie dacă nu poți să îți faci treabă, toate că toate, dar până la bani! Ești capabil, te acceptă? Dacă nu, nu acceptă doar aparențe. Sunt extrem de practici și nu sunt emoționali. La fel, te înveți să nu iei lucrurile personal, nici ei nu le iau. Economisesc bani, spre deosebire de români care țin la imagine, nemții pun bani pentru zile negre. La pensie, cine nu și-a pus nimic deoparte, își ia un loc de muncă suplimentar ca vânzător în supermarket sau alte mici joburi ca să se descurce.
Ziarul de Investigații: Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ai mai face acest pas?
Iulia Brădeanu: Cu siguranță, da! Plecatul în străinătate mi-a permis să am acces și la alte culturi, să am respect pentru diferențele dintre oameni, să am un venit mai bun pe mai puține ore lucrate, să am timp să studiez mai mult, să călătoresc mai mult, să înțeleg că imaginea fără fond nu reprezintă o fundație stabilă, m-a ajutat să realizez că vârsta este doar o barieră mentală. La 40 de ani în România ești „expirat”. În Germania, nu se face diferență, își promovează persoanele educate, dar mai în vârstă, pentru că experiența vine cu timpul, educația cere timp, la fel, au mai mult timp de sport, de călătorii la pensie. Germania își permite duminica să țină închis, excepție fac restaurantele (asta înainte de pandemie). Are o economie puternică și este punct de atracție economică, turistică și pentru polonezi, italieni, spanioli, portughezi, țările estice ale Europei, nigerieni, dar și turci, zonă arabă, etc.
Ziarul de Investigații: Intenționezi să te reîntorci vreodată în România?
Iulia Brădeanu: Nu spun niciodată… niciodată. Simt că în centrul Europei aș avea mai multe șanse la un sistem de sănătate decent. Doar că iau în considerare și varianta mai puțin plăcută, să nu mă descurc financiar, să fiu nevoită să locuiesc în altă parte sau din contră, să am oportunități venite peste noapte de colaborare. Îmi iubesc familia, prietenii, Germania m-a maturizat, dar m-a făcut să gândesc un pic mai flexibil, dar și să lucrez la mine pe interior, să nu las visele să moară la 40 de ani. Am simțit recunostință pentru țara mea adoptivă care îmi va da, sper eu, cetățenia în curând. Am recunostintă pentru că mi-a arătat drumul către maturitate!
Citește și: EXCLUSIV: Interviu cu Larisa Butnariu, victimă a traficului uman
