Moșteanu înmoaie tonul: „E foarte important să reașezăm această coaliție pe niște baze solide de colaborare loială și colegială între parteneri”

Dacă până ieri, USR PLUS declara vehement că singura cale este demiterea premierului Cîțu, aceștia par să fie, astăzi, dispuși să colaboreze. Tot astăzi, coaliția va avea parte de o a doua ședință, la orele 16:00

Cu toate că ședința de ieri a coaliției de guvernare nu pare să fi lămurit mare lucru, o declarație a lui Ionuț Moșteanu (parlamentar USR PLUS) de astăzi scoate în evidență o anumită „înmuiere” a vehemenței USR PLUS, din ultimele zile, în urma demiterii ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Invitat la Digi24, Moșteanu a declarat că e nevoie de o colaborare loială, sugerând că premierul Florin Cîțu ar putea, totuși, să rămână în funcție, dacă pe viitor se vor trasa niște linii clare, în ceea ce privește deciziile pe care acesta le ia. Astfel, potrivit parlamentarului, cu toate că premierul Cîțu beneficiază de principii constituționale, n-ar fi rău ca pe viitor aceste decizii să fie discutate înainte de a fi luate. „A fost o primă întâlnire după criza provocată de demiterea unilaterală a ministrului Vlad Voiculescu. Noi am cerut această întâlnire de miercuri, e bine că a fost și ieri. S-au făcut niște pași, înțeleg, în acea ședință. E foarte important să reașezăm această coaliție pe niște baze solide de colaborare loială și colegială între parteneri”, a spus Ionuț Moșteanu la Digi24.

Voiculescu, pe repede-înainte la atac: Florin Cîțu, asemănat cu Ponta

Ionuț Moșteanu: „Am tot auzit vânturându-se în ultimele zile argumente constituționale. Da, premierul are argumentul constituțional să demită un ministru”

Cu toate că recunoaște dreptul legal al premierului de a demite un ministru, Ionuț Moșteanu este de părere că „într-o coaliție e nevoie de discuții între parteneri, așa cum a fost din prima zi. Așa, și noi, parlamentarii, avem dreptul constituțional să votăm ce vrem noi în comisii sau în plen și să respingem propunerile Guvernului. Folosirea argumentelor constituționale nu va duce la nimic bun, trebuie să revenim la masă, să reașezăm pe niște baze de încredere toată discuția în coaliție, să ne întoarcem la programul de guvernare, să avem o abordare mai analitică, să facem ce am promis românilor împreună – PNL, USR PLUS, UDMR”, a mai spus acesta, potrivit sursei citate anterior.

Astăzi, la orele 16:00, coaliția va avea o a doua ședință în care se va încerca un compromis. Rămâne de văzut, însă dacă declarațiile lui Ionuț Moșteanu sunt susținute și în interiorul USR PLUS.

Articolul precedentȚara Făgărașului luptă pentru o Românie mai curată: voluntarii au strâns 100 de tone de deșeuri
Articolul următorLecția de ecologie pentru copiii din Florești, Cluj: ”Un pomișor pentru viitor”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.