În timp ce la noi în țară, o parte din români protestează pentru eliminarea restricțiilor, în Germania lucrurile stau fix invers. Sute de persoane care fac parte dintr-o mișcare numită „Zero COVID” au protestat pentru înăsprirea restricțiilor, a relatat agenția de presă DPA.
Germania își dorește reguli mai stricte
În orașele Bremen și Hanovra au protestat aproximativ 200 de oameni, cu scopul de a trage un semnal de alarmă autorităților.
Potrivit protestatarilor, pandemia nu poate fi oprită altfel decât prin continuarea și eventual, prin intensificarea regulilor restrictive, singurele care au dat rezultate până acum.
„Nu este posibil ca viaţa privată să fie total redusă în timp ce încă nu există aplicarea dreptului de a lucra de acasă”, au explicat protestatarii, încercând să sugereze că cetățenii încă pot lucra de acasa.
Manifestanții mișcării „Zero COVID” au cerut, de asemenea, mai multă siguranță în școli, însă și un lockdown temporar, ca măsură de reducere a numărului de infectări. Astfel, acest lockdown ar putea să ajute la ridicarea restricțiilor deja existente, într-un final.
Mișcări asemănătoare de stradă sunt așteptate în peste 30 de orașe din Germania, însă și în Austria.
În paralel, tot în Germania, se protestează, de asemenea și împotriva actualelor măsuri de austeritate.
Germania se gândește, tot mai profund, la vaccinul Sputnik V