O nouă specie de stridii a fost descoperită de biologii marini în Marea Neagră. Cu atât mai interesant este faptul că specia despre care vorbim este una nouă care, de obicei, populează apele Oceanului Pacific, scrie Replica Online.
În momentul de față, populația de stridii este destul de mică, însă specialiștii speră ca pe viitor situația să se schimbe, mai ales având în vedere că specia pare să se fi acomodat deja, în măsura în care s-a și reprodus.
„Această stridie de Pacific are o creştere interesantă; în primul an de viaţă ajunge până la 5 cm. Pot să ajungă şi la dimensiuni mari până la 20 – 21 cm, iar ca ani până la 50-100 de ani”, a spus biologul marin, Elena Buhaciuc.
Stridia de Pacific nu ar avea mare lucru în comun cu speciile autohtone, cele care suntem obișnuiți. Aceasta crește extrem de repede și mai mult decât atât, potrivit experților în gastronomie, ar avea un gust extrem de bun, fiind celebră pe plan mondial.
Printre experți există și sceptici
„De cele mai multe ori, un invadator, o specie nouă pentru un ecosistem nu este cea mai bună ştire, dar de data aceasta având în vedere că există o nişă lăsată liberă şi specia în cauză este şi un filtrator natural prin excelenţă nu poate fi decât o ştire îmbucurătoare”, spune Razvan Popescu Mirceni, biolog marin.
Molusca japoneză, așa cum mai este ea denumită, ar putea, totuși, să întâmpine o problemă în Marea Neagră, fiind nevoită să găsească un suport dur pe care să se fixeze, fundul mării fiind format, în general, din strat nisipos.
Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului din Constanţa, a declarat că „aceasta are nevoie de un substrat dur pentru fixare, deci asta este o limită pentru stridii: e nevoie de o zonă de rocă sau de stabilopozi, o zonă unde să se poată prinde”.