Cu toate că un vaccin anti-Covid nu este lansat, încă, în mod oficial pe piață, OMS, guvernele țărilor europene, cât și restul cetățenilor, încep deja să-și facă griji în ceea ce privește eficiența acestuia, cât și a eventualelor efecte secundare. Desigur, îngrijorarea, oricât de prematură ar fi ea, este una legitimă, de vreme ce unele dintre medicamentele și vaccinurile trecutului s-au dovedit a prezenta efecte adverse. În mod cert, asta nu certifică faptul că eventualul vaccin anti-Covid va avea, în mod automat, efecte adverse.
Însă ce ne facem dacă va avea?
În lipsa vaccinului și a cunoașterii, ne întrebăm ce este de făcut, caz în care acesta va sosi pe piața din România și se va dovedi dăunător, prin dezvoltarea unor efecte adverse, fie că vorbim despre patologii singulare ori de masă.
Astfel, Statele UE vor suporta o parte din despăgubirile ce ar putea fi obținute în justiție de cei ce vor acuza efecte adverse ale vaccinului Covid-19. Vorbim, în acest caz, de vaccinul dezvoltat de grupul britanic AstraZeneca, cel cu care UE ar fi stabilit o serie de termeni ai acordului. Dacă lozul câștigător va fi tras de compania franceză Sanofi, cea care oferă un vaccin mult mai scump, acordul dintre UE și companie se schimbă, Sanofi acoperind cheltuielile aferente despăgubirilor.
Ce se va întâmplat la noi în țară, însă?
Cum nu știm, în acest moment, nici ce se va întâmplat în Europa, este greu de pus punctul pe i, atunci când vine vorba despre viitoarea situație din România.
Cu toate astea, câțiva avocați din România, printre care și Gheorghe Piperea, au furat startul și cer Guvernului să-și asume integral răspunderea despăgubirilor. Informația vine după zvonul potrivit căreia, Pfizer ar fi încheiat un acord de imunitate cu Uniunea Europeană, pasând toată responsabilitatea pe guverne.
„Dacă producătorii se tem de răspundere, înseamnă că noi cu atât mai mult trebuie să ne temem de efectele adverse, asta este foarte, foarte clar. Și nu știm dacă Guvernul României va plăti ceva, pentru că, pentru a primi bani de la stat trebuie să dai în judecată statul, iar procesele durează ani de zile. Ar trebui dat în judecată producătorul vaccinului și apoi pe cel care a administrat acest vaccin, spitalul, armata, nu știu, asta nu este foarte clar acum. Ceea ce este însă foarte clar e faptul că eu, dacă voi accepta vaccinul, primul lucru pe care îl voi face va fi să le cer celor care administrează vaccinul să-și asume în scris că nu există efecte secundare majore și că este eficient, altfel nu voi face niciun vaccin. După aceea o să le cer să-și asume răspunderea că vor plăti toate daunele în urma unor eventuale efecte adverse. Dacă producătorul nu-și asumă răspunderea și nici Guvernul nu-și asumă răspunderea și ne cer doar nouă să ne asumăm răspunderea atunci este ceva în neregulă cu chestia asta. În orice caz, voi face vaccinul după ce o să mă informez 14-15 zile în legătură cu prospectul, cu ce conține vaccinul, efecte adverse, lucruri pe care ar trebui să le facă toată lumea. Dacă ne-am transforma din pacienți în consumatori înseamnă că avem drepturile pe care le au consumatorii de a se informa asupra a ceea ce ingerează, a ceea ce li se injectează, asta ar trebui să facă toți cetățenii”, a declarat pentru Național, Gheorghe Piperea.