Realitatea din spitale: dormi în frig, pe targă și te învelești cu pătura de acasă

S-a strigat că nu există coronavirus, că realitatea este cu totul alta, că numerele sunt false, că restricțiile sunt absurde și că maștile nu protejează. S-a insistat în derapaje, în teorii conspiraționiste, s-au făcut marșuri și proteste, s-au ținut slujbe religioase și paranghelii prin Centrul Vechi. S-a răcnit că nu se poate trăi fără concedii, că elevii au nevoie de școală reală, așa cum politicienii au nevoie de voturi reale sau nu foarte.

Rezultatele nu au întârziat să apară: sistemul sanitar cedează din cauza numărului prea mare de pacienți. Una dintre soluții: corturile. Cu toate acestea, pacienții de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București dorm pe tărgi și se încălzesc cu „un tun de motorină”. Și, aparent, cu pătura din dotare.

Am ajuns în situația asta pentru că numărul pacienților este tot mai mare, sunt tot mai mulți pacienți care se adresează camerelor de gardă, UPU are posibilitatea de 27 până în 30 de paturi, iar noi avem zilnic peste 30-40 de pacienți care ajung în UPU cu nevoie de oxigen. Acest punct medical avansat, acest cort, este o soluție salvatoare pentru că este un loc unde noi putem să le acordăm niște îngrijiri pacienților.

În tot acest interval când dânsul a stat în cort i s-a oferit de trei ori posibilitatea să plece în spitale suport Covid sau spitale Covid, însă dânsul a refuzat la Pucioasa, Oltenița și Agigea. Spitalele nu se pot ridica peste noapte.

Pacienții de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București dorm pe tărgi și se încălzesc cu „un tun de motorină”. Medic: „Acest cort este o soluție salvatoare”

Libertatea, 25 noiembrie 2020

Este declarația medicilor care spun că sunt nevoiți să apeleze la astfel de corturi din cauza numărului mare de pacienți care se prezintă zilnic la unitatea medicală.

Un bărbat din București își scrie povestea pe Facebook: infectat cu noul coronavirus, a fost internat într-un cort amplasat lângă Spitalul Pantelimon din Capitală și, timp de câteva zile, a dormit pe targă. Încăperea era încălzită de un „tun de căldură pe motorină”. Prea puțin mai contează dacă respectivul tun este nociv pentru pacienții cu probleme respiratorii și prea puțin contează dacă medicii sunt suprasolicitați. Imaginea descrisă de pacient este aceea a neputinței, neputință pe care mulți o vor pune în cârca medicilor, în cârca politicienilor, sau în cârca lui Arafat.

Am avut un șoc masiv: nu existau paturi, ci tărgi, da, tărgi din alea cu care 2 persoane sănătoase transportă un rănit. Am îndurat chinuri groaznice timp de 2 zile cât am stat pe targă (am avut noroc cu fratele meu care mi-a adus o saltea). Să mă ridic era un chin pentru că, surpriză, targa nu avea stabilitate și se prăvălea peste tine dacă încercai să te dai jos. Pentru a putea să mă ridic și să plec la toaletă, care era situată în spital, la 15 metri distanță de cort.

Nu s-ar fi ajuns la șocul masiv dacă ar fi existat un minim de decență. Nu s-ar fi murit dacă exista un minim de protecție, de igienă. Și de respect. Rămânem arhitecții a ceea ce construim: haos, prostie, indiferență, revolte de o ambiție prostească și multă, poate prea multă nepăsare.

Ziarul de Investigații