Cei doi administratori ai societății care deține stația GPL din Crevedia au fost reținuți aseară de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după audieri și percheziții.
Cei doi sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, aceeași infracțiune fiind pusă inclusiv în sarcina societății comerciale a inculpaților, care are sediul în municipiul Caracal, județul Olt.
Bilanțul tragic produs în urma exploziilor de la stația GPL a ajuns în acest moment la 5 decese și aproximativ 50 de persoane rănite. Totodată, 10 case au fost distruse și alte zeci au fost avariate, iar cei doi patroni s-au oferit să plătească toate daunele și chiar să reconstruiască toate casele distruse total sau parțial.
Între timp, ancheta demarată de procurori continuă, într-un comunicat oficial al procurorilor precizându-se că „ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL”.
Faptele s-ar fi derulat timp de aproape 3 ani, în perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.
„Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.
În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, precizează procurorii.