Deva. După căderea comunismului, un oraș în care își aveau reședința multe dintre figurile marcante din administrația publică a județului Hunedoara, dar și directorii întreprinderilor de stat din județ. Un oraș de provincie micuț, dar cochet și bine îngrijit, cu priveliști de invidiat. Locuitorii se puteau odihni la umbra copacilor bogați, și bucura de relaxare pe bulevarde aerate, într-o atmosferă plăcută. Un mic diamant, pe care soarele verii îl făcea să strălucească. Pe vremea când aerul condiționat era de domeniul imaginației, devenea greu să funcționezi, pe arșiță, într-un birou, atelier, sau în clasă. Farmecul aparte al orașului te atrăgea mai degrabă afară, unde puteai oricând da de un cunoscut cu care să schimbi o vorbă. Parcul cu copaci seculari de la poalele Cetății și ștrandurile din localitate erau, și ele, o alternativă cu mult mai atrăgătoare statului la muncă.
Tentația de a se bucura de acest gen de libertate, spun unii, a dus, însă, la dezvoltarea, după Revoluție, a unei alte fețe a Devei, însă. Metehnele vechi se schimbă greu, și nepotismul comunist s-a menținut în instituțiile publice. Posturi din acestea, greu de accesat dacă nu erai cumva conectat cu membrii unui cerc select. Oportunitățile pentru angajare s-au redus și mai mult o dată cu mutarea unor întreprinderi de stat în domeniul privat, și închiderea altora. În absența posibilităților de angajare, copiii proveniți din medii fără posibilități financiare, pile sau relații au ales, unii, calea străinătății, iar, alții, ocupații mai puțin ortodoxe.
„Cetatea Crimei”
Cert este că Deva a început să fie cunoscută, de mulți români, din titlurile apărute în presă de-a lungul anilor. Unii locuitori cunosc această „a doua Deva” din experiențe personale nefaste – fiindcă Deva a mai fost cunoscută și drept „Cetatea Crimei,” un loc cu un lung istoric de răfuieli în stil mafiot. Știrile despre incendieri, bătăi între clanuri rivale, amenințări, taxe de protecție, înșelăciuni la alba-neagra, proxenetism si alte infracțiuni au fost, mult timp, celălalt normal al Devei.
Arestarea, la începutul anilor 2000, a unor capi ai lumii interlope, la un loc cu personaje de marcă din Poliția Locală, implicate și ele, în activități de crimă organizată, i-a făcut pe deveni care au avut de suferit la mâna acestora să respire ușurați. Reușita i-a fost atribuită lui Traian Berbeceanu, un polițist de carieră care muncise din greu la instrumentarea dosarului respectiv. Vinovații au intrat la închisoare, unde și-au ispășit condamnările. Ajunși în libertate, cei care au rămas în țară s-au orientat spre activități sportive.
Anii au trecut. Deva a dobândit o telecabină, care a fost instalată pe Dealul Cetății, permițând accesul facil la aceasta. Noi fântâni arteziene și un spațiu de joacă modern pentru copii în parcul de la poalele cetății au adăugat un farmec aparte micii urbe. Autocare cu turiști erau des văzute poposind în zonă, pentru ca aceștia să se bucure, și pentru câteva ore, de farmecul incontestabil al Centrului vechi. Deva a devenit, din afară, un orășel ȘI mai fotogenic.
În spatele camerelor, însă, scandalurile de corupție au continuat – de data asta, la nivel de administrație locală. Dezamăgiți de ceea ce unii numeau caracatița PSD, devenii au votat schimbarea pozitivă pe care au crezut că PNL o va aduce orașului.
Din 2017, primarul urbei este Florin Oancea, reprezentant al Partidului Național Liberal. Acesta administrează urbea alături de city-managerul ei, fostul polițist și scriitor devenit politician PNL și funcționar public, Traian Berbeceanu
O alăturare interesantă, între un fost om al legii, deci o persoană cu un caracter moral trainic, și un politician cu un trecut… oarecum mai „colorat”. Mai precis în 2006, Oancea fusese exmatriculat de la programul de master al Universității de Vest „Vasile Goldiș, și amendat cu 1000 de lei. Universitatea demonstrase că Oancea își trimisese șoferul să susțină un examen, în locul său. Acesta s-a referit, în 2017, la incident ca o „copilărie” și un „eveniment asumat.”
De aceeași asumare se pare că ar fi dat dovadă și unii dintre susținătorii cei mai ardenți ai primarului. Printre susținătorii administrației actuale se află și taman unii dintre membrii rețelei interlope demontate chiar de Traian Berbeceanu la începutul anilor 2000.
Oamenii condamnați la închisoare au, desigur, dreptul la a-și reface viața o dată ce și-au ispășit pedeapsa. Până la urmă, dacă fostul primar și deținut Mircia Muntean își poate reface viața încercând din nou să candideze la un fotoliu din care a abuzat de poziția sa, lucru care a rezultat într-o condamnare, de ce nu ar putea să își trăiască viața după bunul lor plac și cei care au fost condamnați pentru alte infracțiuni?! Iar aceștia au, de asemenea, și ei dreptul la propriile lor afinități politice, și la a susține partidul în al cărui manifest cred.
O parte a devenilor implicați în activități criminale în anii 2000, printre susținătorii cei mai înfocați ai primarului
O problema ar apărea, totuși, atunci când reputația acestora ar fi folosită pentru a încerca să îi intimideze pe cei care critică abilitățile de administrator public ale primarului Devei. Fiindcă, de la câștigarea alegerilor încoace, despre Oancea se spune că și-ar fi format în jurul său o adevărată „brigadă.” Trecutul susținătorilor acestuia este menționat la intervale regulate de timp, în special de către politicianul local Emanuel Clej, dar și de către alți cetățeni, în spațiul virtual.
Grupul cel mai vocal al susținătorilor primarului Oancea, susține în postările sale Emanuel Clej, este formată din oameni cunoscuți pe plan local tocmai datorită trecutului lor „tumultuos”. Aceștia se afișează pe Facebook ca făcând parte din același grup de „frăție” cu unii dintre cei condamnați într-un dosar instrumentat de Berbeceanu. Una care l-a susținut din momentul în care a devenit primar – și a petrecut cu el. În pandemie, fără măști. Fiindcă, atunci când restul devenilor respectau restricțiile legate de pandemie, primarul găsise potrivit să petreacă, alături de susținătorii săi. Live-urile de pe Facebook aferente evenimentului au devenit celebre la nivel național.
De fapt, transmisiunile în direct de pe Facebook ale unora dintre susținătorii primarului au devenit la ordinea zilei o dată cu începutul campaniei electorale trecute. Mesajul folosit de aceștia pentru a atrage votanți a fost cel de luptă împotriva PSD. PNL nu a convins pe toată lumea – iar prestația reprezentanților săi la fruntea primăriei a impresionat și mai puțin. În mediul virtual, au continuat bătăliile între foști contra-candidați la primărie ai primarului, susținătorii primarului și, uneori, deși mai rar, primarul, însuși.
Mulți deveni sunt nemulțumiți de starea deplorabilă a municipiului care este, pentru ei, „acasă.” De câțiva ani de zile – mai precis, de când primarul Oancea a decis să aducă „îmbunătățiri” orașului, orașul a început să arate ca o zonă de război. Dacă intențiile acestuia pot fi bune, felul în care au decurs lucrările de amenajare i-a exasperat pe deveni
Dezastrul era evident anul trecut, când reporterii noștri au vizitat urbea reședință de județ. La descinderea din tren în Gara orașului, te întâmpina o clădire înconjurată de schele – un spațiu mort. Accesul în și din gară se făcea pe rampe extrem de precar amenajate. Doar cine nu a ieșit vreodată din Deva ar putea spune că rampele respective ar fi ușor de navigat de o persoană sănătoasă, darămite de persoane cu probleme de mobilitate datorate ori bolilor, ori vârstei.
Ajunși pe centrul vechi, vizitatorii s-ar fi văzut nevoiți să navigheze porțiuni extrem de dificile din bulevardele sparte. Dacă în alte orașe, din țară și de peste hotare, lucrările sunt desfășurate pe porțiuni, care sunt închise total traficului pietonal. Trotuarele de pe ambele părți erau sparte. Printre materiale de construcții depozitate precar, și pe terneul inegal, făceau un balet grotesc persoane vârstnice și mame cu cărucioare. În fața reporterilor noștri, un pensionar în etate gata să calce cu piciorul într-o gură de canal descoperită, în zona Parcului.
Frustrarea acestora este evidentă în comentariile atașate diferitelor postări de pe grupul Info Deva – un grup creat de cel mai vocal adversar politic al primarului, Emanuel Ioan Clej. Ele apar, însă, și pe pagina administrată de apropiați ai primăriei, „DEVA e FRUMOASĂ”
„Pentru cei care consideră că e normal să arate așa orașul de mai bine de 6 luni, sau să „pună mâna să ajute la refacerea trotuarelor”, le doresc să fie măcar o săptămână în locul persoanelor cu proteză de şold/ genunchi, cu artroză, și să fie nevoiţi să meargă la farmacie sau după pâine, pentru că nu au pe nimeni care să-i ajute!!!! Domnule primar Florin Nicolae Oancea, când ați încheiat contractul pentru aceste lucrări, v-aţi gândit măcar o clipă la acești oameni? Aţi încercat să discutați cu executantul lucrării despre modul în care se va desfăşura circulația cetățenilor pe timpul lucrărilor? SE PARE CĂ NU! SI NICI NU VA PASĂ! DVS. CIRCULAȚI DOAR CU MAȘINA !”, se plânge un cetățean.
Un alt comentator scrie că: „Așa a făcut și la blocul 25 a distrus locurile de parcare şi a făcut un trotuar unde este ocupat de mașini și unde era parcarea a lăsat groapa.” „Suntem mai rău decât comuna primitiva! Dintr-un oraș,” comentează altcineva.
Nemulțumirile se țin lanț
La o întrebare legată de durata lucrărilor, oamenii răspund că ele vor dura „PANA PLEACA PRIMARIU RAGALIE”, „Până se dărâmă toată!”, „Pana revine jadorΔ și „Pana nu mai loc sa arunci un chibrit. Este bătaie de joc ce este în Deva. Toată soarta toate închise. Rușine edilului. În 2 mandate a făcut praf deva Până îi ia Direcția Naționala Anticorupție”. „Se caută comorile Dacilor! Mai vrea un mandat de primar sa fie sigur dacă mai exista ceva comori de aur!” , adaugă un devean nemulțumit.
Dar nu doar trotuarele sparte sunt o problemă – devenii s-au plâns și de calitatea experienței pe care o au când accesează ștrandul din localitate. Mai precis, că vopseaua din bazinele mari, albastră, se ia pe corp și pe costumele de baie și că gazonul este neîngrijit. Curățenia ar și lăsat, și ea, de dorit. În ajun de an electoral, plângerile cetățenilor și-au găsit rapid ecou în discursurile oponenților lui Florin Oancea.
Urzeala Tronurilor: Emanuel Clej, politicianul aparent aflat într-o perpetuă căutare a partidului perfect
Cel care a atras atenția asupra ștrandului a fost, din nou, politicianul Emanuel Ioan Clej. Acesta este un personaj extrem de controversat pe plan local, care a ajuns și în paginile publicațiilor naționale. Numele său și al soției sale sunt legate de contracte bănoase cu instituții publice din București. Pe plan local, acesta este cunoscut pentru campaniile sale de denigrare a activității duse de adversarii săi politici, indiferent de culoarea politică a acestora. Clej pare a-și alege câte un oponent, pe care, apoi, purcede a se concentra cu înverșunare. Pradă i-au căzut, până acum, nu doar primarul Florin Oancea, ci și Alin Amititeloaie, președintele Partidului Hunedoara Unită (PUH), și Lucian Mara, consilier local USR.
Clej a fost asociat cu un număr ridicat de partide, de-a lungul anilor – ultimul ar fi PSD, în iunie 2022. Nu, de fapt, ultimul ar fi fost PULS, în 2023. Unii comentatori speculează că acesta ar avea acum legături cu partidul AUR – acestea sunt, însă, doar speculații. Un indiciu al faptului că în ele ar putea zace o fărâmă de adevăr este faptul că AUR și PSD rămân singurele partide de care acesta nu se leagă. Ba mai mult, el laudă reușitele primarului PSD al Hunedoarei în domeniul administrației publice. Lucru care dă de găndit privind legătura dintre cele două partide.
Ei bine, în ultima sa serie de plângeri împotriva primarului Oancea, acesta a semnalat neregulile semnalate de cetățeni la ștrand, la ANPC
Instituția a găsit o serie de nereguli, printre care și faptul că nivelul de clor folosit în apă era de peste trei ori mai mare decât cel acceptabil. Ca urmare, aceștia au dispus închiderea ștrandului până la remedierea situației.
Clej, băgat în corzi pentru închiderea ștrandului. Acuzat că a orchestrat o manevră politică, acesta a devenit calul de bătaie al insultelor unor susținători ai primarului Oancea
Clej a fost prezent, la scurt timp după asta, în platoul emisiunii Hunedoara TV, unde a vorbit despre închiderea ștrandului. Aici, luptele politice interne au luat noi dimensiuni. În timp ce era intervievat, insultele la adresa acestuia au început să curgă. Unii dintre comentatori nu s-au sfiit de la a se băga în viața personală a politicianului. În timpul emisiunii, acesta a fost întrebat de unii dintre comentatori dacă este practicant al „swinging”-ului, și „acuzat” că ar fi călătorit la Arad, împreună cu soția sa, pentru a lua parte la astfel de petreceri. „Acuzația” menită să îl descalifice moral pe acesta a fost repetată de mai multe ori, de-a lungul intervenției acestuia. Întrebat dacă nu îi va acționa în instanță pe comentatori, acesta a sugerat că nu își pierde timpul cu așa ceva. Acesta a pus comentariile făcute pe seama primarului Oancea. Înregistrarea emisiunii nu pare a mai fi disponibilă online.
În același timp, în zona ștrandului s-a deplasat unul dintre cei mai vocali susținători ai primarului, deveanul Marius Balșa, rezident irlandez. Acesta este nimeni altcineva decât partenerul de petrecere de sărbătorire a succesului la alegerile din 2020 și, rezultă din fotografiile de pe Facebook, apropiat al unora dintre condamnații dosarului instrumentat de Traian Berbeceanu. În câteva transmisiuni „live”, plin de patos, acesta a sugerat că închiderea ștrandului ar fi fost o manevră politică. Comisarul care a închis ștrandul, spune el, ar avea legături cu politicianul reclamant. Balșa i-a îndemnat pe deveni să meargă la bazin a doua zi, pentru că e necesar „să ne deschidem ștrandul.”
Situația precară descoperită la ștrand este, însă, clar vizibilă chiar cu ajutorul unui live făcut chiar de către Balșa
Degradarea vopselei din bazinul mare este evidentă în clipul filmat de acesta, la fel și cea a gazonului fals, care a văzut zile mai bune.
Standardele unora dintre deveni par a fi fost setate, însă, destul de jos, pe vremuri de mult apuse:
Situația devine de-a dreptul hilară când acesta încearcă să obțină sprijinul unor deveni aflați la bazin
Dialogul este redat, în scris, în fotografia de mai jos.
„O problemă care trenează de zeci de ani. Acest ştrand trebuia închis din anii 2000. A fost lăsat de izbeliște și revopsit an de an în timp ce condițiile au fost la limita jalnicului. Deva are nevoie de un loc de relaxare cu bazine de apă decent. Relocarea lui într-o altă zonă a orașului este o necesitate. Actuala lui locație este o filă tristă a istoriei acestui oraş unde oficialitățile orașului au suflat în lumânările de pe tortul interlopilor, semn de umilință și supunere in fața acestora,” un alt devean implicat în politică, pe plan local. Conform Servuspress, acesta este un fost candidat independent la alegerile locale din 2017, la Primăria Municipiului Deva. Fostul militar în Legiunea Străină s-a alăturat, în 2020, Partidului Puterii Umaniste Social-Liberale (PPU-sl), condus la nivelul județului Hunedoara, de Petru Mărginean.
Primarul Devei: închiderea ștrandului, un „atac” îndreptat împotriva „a mii de deveni”
Între timp, Florin Oancea a trimis o scrisoare deschisă către mai multe publicații, ca răspuns la închiderea ștrandului din Deva. În aceasta, el numește închiderea ștrandului un „atac” îndreptat împotriva „a mii de deveni.” Deficiențele minore vor fi îndreptate, spune acesta. Ștrandul s-a și închis la doar câteva zile după deschidere.
„În căutare de audiență și de voturi, un cetățean ajuns într-o stare de frustrare maximă – vorbesc aici de Emanuel Clej – a găsit de cuviință să facă plângeri la toate instituțiile posibile, din ura față de mine, care îl orbește, dar lovind în felul acesta în mii de deveni, pentru că atât îl duce mintea. În urma unor astfel de plângeri, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și Oficiul pentru Protecția Consumatorilor au făcut, astăzi, un control la Ștrandul Municipal. Controlul a evidențiat unele deficiențe minore, care nu pun în niciun fel în pericol sănătatea sau integritatea fizică a oamenilor, așa cum a vrut să arate Emanuel Clej,” spune acesta.
„Nu toți se laudă cu averea unui îmbogățit precum Clej, din bani publici, nu toți își permit vacanțe în locuri exotice sau să stea de dimineață până seara pe terasele de pe Centrul Istoric, cerșind atenție”, spune acesta
Oancea face, aici, referire, la contractele câștigate de Clej, despre care Buletin de București a scris pe larg. Tonul mesajului primarului este unul vădit enervat, inflamator, chiar, aspect rapid criticat de mai unele publicații de pe plan local.
Totuși, după discuțiile cu alți oameni politici din plan local, tonul primarului pare mai degrabă justificat, și provocat de atacurile constante care vin, fără încetare, din direcția lui Emanuel Clej
„Nu știu cum aș fi reacționat, personal, să îmi pună mie ciocolata pe birou și să mă fotografiezcum a făcut-o cu primarul,” ne spune unul dintre aceștia.
Primarul Devei le promite devenilor un nou ștrand: unul a cărui construcție ar începe DUPĂ ce ar fi reales ca primar în 2024. Devenii îl critică în online, spunând că a mai promis lucruri pe care nu le-a dus la îndeplinire.
Internaut: Metoda „Accidentul”?!
Clej se plânge de existența unei campanii de intimidare din partea primarului, care părea verificată din live-urile susținătorului său, Marius Balșa. Mai mult, în acest weekend, în două live-uri dramatice, Clej l-a acuzat pe Claudiu Florescu, susținător al primarului și proprietar și antrenor la un club sportiv din localitate, că l-ar fi urmărit și lovit cu mașina, în fața unui magazin. Doar că acuzele sale sunt demontate, după venirea poliției, de către un martor. În clipul de mai jos, filmat fără să vrea chiar de Clej, în timpul live-ului pe care îl făcea, martorul le spune polițiștilor, determinat să scoată la iveală adevărul, că este un colonel în rezervă, că îii place dreptatea și nu are nimic de-a face cu nici unul dintre cei doi.
Acesta le relatează cum Clej a venit la mașina lui Florescu, a lovit-o cu piciorul, după care a început să spună că ar fi fost lovit
Clej îl mai acuză pe Florescu că l-ar fi lovit cu pumnul. Am încercat, deocamdată fără succes, să luăm legătura cu Clej, pentru o declarație. Dacă acesta nu a fost disponibil, în schimb, varianta lui dă de gândit, dată fiind discrepanța dintre declarația sa și relatarea martorului ocular.
Florescu îl acuză pe Clej că îl hărțuiește, după ce a refuzat să „întoarcă armele” împotriva lui Oancea
Florescu ne spune că obișnuia să vorbească, amical, cu Clej, dar că acesta îi ceruse să își folosească influența în lumea sportivă pentru a îl susține pe el, în locul lui Oancea. Acesta spune că, de atunci, se simte hăituit constant de Clej, care încearcă să îi pună bețe în roate în proiectele sportive. „M-am săturat,” spune acesta, „mă tot atacă!” Florescu spune că se simte provocat constant de către Clej, precum în presupusul accident auto. Clej speră să îl facă să își piardă cumpătul, și să îl lovească, pentru a îi crea probleme, dat fiind faptul că are o condamnare trecută, pe care a executat-o, spune Florescu. Politicianul mai face tot posibilul să îi întrerupă activitatea clubului, spune antrenorul, activitate de care se ocupă intens și căreia i se dedică trup și suflet.
Mai mult, spune Florescu, își aude insulte constant din partea lui Clej și a susținătorilor acestuia. Aceștia se leagă de greutatea sa, îi neagă problemele de sănătate, îl fac „sărac” și fac mereu referire la faptul că locuiește într-un bloc ANL. Florescu spune că e dreptul său să sprijine pe cine alege el, pe plan politic, și că nu ar trebui să aibă de suferit pentru că a refuzat să îl sprijine pe Clej. Cât despre a îl fi urmărit pe Clej, el spune că nu știe cum de s-au nimerit în același loc cu mașinile, dar spune că el era parcat regulamentar, pe când Clej, nu. Pe de altă parte, acesta era în tranzit cu copilașii, care pot fi văzuți în filmare, și spune că nu este normal să faci așa ceva în prezența copiilor. Acesta repetă că s-a săturat de insultele venite constant din partea lui Clej.
Iar insultele nu sunt ceva nou, în Războiul de la Deva
Reporterii publicației noastre au urmărit schimburile de replici desfășurate pe site-urile celor două pagini ale municipiului Deva. Atacurile voalate la ceilalți cetățeni ale lui Clej au fost frecvente. Dacă ale sale s-au concentrat pe performanța administrativă a primarului, asocierea primarului cu persoane foste condamnate penal este sancționată de către mai mulți utilizatori Facebook, care îl acuză că este un „primar al interlopilor.” Insultele variază, mergând de la „manelist” la „umflat,” în cazul lui Florescu, poreclit „Pasăre,” și „țigan,” în cazul lui Balșa.
În contextul dat, l-am întrebat pe Amititeloaie dacă au existat presiuni asupra sa, prin prisma desfășurării activității sale politice
„Încercări au fost, chiar din partea primarului și administratorului public (amenințări cu plângeri penale), dar nu m-am simțit intimidat. La fel cum nu m-am simțit amenințat (și n-am fost) de cei din jurul lui. Ironizat, batjocorit, da, dar asta e ceva obișnuit. Jigniri din partea primarului, da. Dar nu funcționează la mine.”
Acesta spune că a fost și el chemat de Pasăre să se întâlnească, „tot la cal,” unde susținătorii primarului par a dori să discute lucrurile asupra cărora nu se pun de acord cu oponenții politici ai primarului. El nu s-a simțit, însă intimidat. „Nu, nu mă pot intimida cu așa ceva,” spune el. „Cel mai agresiv a fost Clej,” spune acesta. Surprinzător, acesta nu se grăbește deloc să îl condamne pe Florescu („Pasăre”) în legătură cu incidentul cu Clej. El ne-a informat că nu Clej, ci martorul chemase Poliția, și că așteaptă concluziile poliției.
L-am întrebat același lucru și pe Mara, consilier USR
Acesta ne-a pus la dispoziție mai multe capturi pline de injurii la adresa sa, din partea unui susținător PNL. „Comentarii la postarea mea,” le descrie acesta. „Nu știu dacă mai sunt pe grup, e posibil să le fi șters administratorii. Erau mai multe. Toate pline de înjurături,” adăugând că ne mulțumește și el. „Chiar cred că trebuie făcute cunoscute lucrurile astea,” spune el. Dacă inițial acesta a ieșit la rampă să îl susțină pe Clej, după incidentul cu Florescu, acesta nu mai este convins de felul în care s-au desfășurat, de fapt, lucrurile. Spune că încearcă să se îndepărteze de conflict. „Faci articol?” ne întreabă, după care pecizează: „Iar imi ia fața Clej :))).”
Ce s-a întâmplat cu adevărat în situația incidentului dintre Clej și Florescu, rămâne să stabilească poliția. Cert este că, la și la Deva, campania electorală a început prematur. Injuriile abundă, alternativele reale la ce se întâmplă acum, din partea altora, prea puțin, spun devenii. Din păcate, pe când ai vrea să apreciezi mișcări potențial pozitive, sperând la un dialog constructiv care să aducă schimbări pozitive pentru Deva, nivelul conversației scade substanțial. Apropierea alegerilor a scos ce e mai urât la iveală din unii dintre actorii circului care a ajuns scena politică a municipiului Deva.
În curând, campania electorală 2024 ar putea aduce spectacolul macabru de la Deva, pe ecranele din întreaga țară…