Sursa: 123rf.com

Șeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) Argeș a ajuns în postura de arestat chiar în instituția pe care o conducea, ca urmare a unui flagrant pentru luare de mită.

Mita primită de acesta, 500 euro şi un cartuş de ţigări, îi fusese remisă de o persoană arestată, care urma să beneficieze astfel de unele tratamente mai speciale.

S-a întâmplat săptămâna trecută, dosarul în care șeful CRAP Argeș este acuzat de favorizarea făptuitorului şi luare de mită fiind instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Pitești.

Ancheta a inclus și percheziţii domiciliare, derulate cu sprijinul ofițerilor de politie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Ulterior audierilor care au urmat, șeful CRAP Argeș a fost reținut, iar ulterior a fost prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă. În aceeași zi, instanța a admis „propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – ST Piteşti. Dispune arestarea preventivă a inculpatului MARANGOCI CIPRIAN MIHAI, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2023 și până la data de 27.08.2023, inclusiv”.

Însă şeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nu e acuzat de o singură faptă, au detaliat procurorii DIICOT.

Astfel, pe lângă cei 500 euro şi cartuşul de ţigări, primite pentru a facilita suplimentarea numărului de vizite și a apelurilor telefonice a persoanei arestate preventiv și pentru ca aceasta să primească în incinta unității de detenție pachete cu o greutate mai mare decât limita legală, șefului CRAP Argeș i se impută că, „profitând de funcţia deţinută, inculpatul a pretins și primit sume de bani și bunuri de la persoane aflate în arest preventiv, în schimbul cărora le-a permis să primească vizite fără acordul prealabil al procurorului care efectuează urmărirea penală.

Acțiunile inculpatului au avut drept scop favorizarea persoanelor aflate în detenție cu consecința îngreunării cercetărilor în dosare instrumentate de către DIICOT”.

Articolul precedentDeva, SPARTA României. Atracția turistică a verii 2023: Trotuare sparte, un ștrand care lasă de dorit și lupte politice imature, care împing la maxim limitele bunului simț. VIDEO EXCLUSIV
Articolul următorRareș Bogdan: „Statul român este un stat foarte gras”