Sursa: Facebook

Rareș Hopincă este noul prefect al Capitalei, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate ieri.

Hotărârea privind numirea acestuia în funcție a fost publicată în Monitorul Oficial, actul fiind semnat atât de premierul Marcel Ciolacu, cât și de viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, care conduce și Ministerul Afacerilor Interne:

Având în vedere prevederile art. 250 alin. (1) și ale art. 251 alin. (1), (2), (21) și (23) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. – Domnul Hopincă Rareș se numește în funcția de prefect al municipiului București”.

Potrivit propriului CV, Hopincă este Consilier General al Municipiului București, „specialist în managementul instituțiilor publice, atragerea și gestionarea finanțărilor nerambursabile în sectorul public. 15 ani experiență profesională, din care 8 ani în funcții de conducere”.

Între 2018 – 2020 a fost City Manager al Sectorului 5, Municipiul București, coordonator Program de asistență tehnică Banca Mondială – Sectorul 5, între 2018 – 2020, Director General al Primăriei Sectorului 5, Municipiul București, între 2017 – 2018, dar și Director General societate Comercială, între 2016 – 2017.

Pe plan politic, Hopincă este membru PSD din anul 2009, iar începând din 2019 este președinte executiv PSD Sector 5. Și, cum nicio faptă bună nu poate rămâne nerăsplătită, Hopincă a ținut să mulțumească ieri pe Facebook celor care i-au acordat încredere:

(…) prin Hotărârea Guvernului României, am fost numit în funcția de Prefect al Municipiului București.
Mulțumesc Primului Ministru, Marcel Ciolacu, și membrilor Executivului pentru încrederea acordată.

Cinstea numirii în funcția de prefect al Capitalei este dublată de o responsabilitate pe măsură în fața cetățenilor Municipiului București, de care înțeleg să mă achit cu seriozitate și implicare.

Este un nou capitol profesional pentru mine și, îmi place să cred, un nou capitol pentru instituția în cadrul căreia îmi voi desfășura activitatea.

Mulțumesc colegilor din Partidul Social Democrat și tuturor acelora care au încredere în mine. Vă asigur că voi lucra cu aceeași pasiune și determinare ca și până acum și că voi continua să îmi dedic energia și priceperea Bucureștiului și locuitorilor săi”.

Articolul precedentDecizie controversată: torționarii disidentului Ursu, achitați definitiv; procurorii iau în calcul declararea unei căi extraordinare de atac
Articolul următorDeva, SPARTA României. Atracția turistică a verii 2023: Trotuare sparte, un ștrand care lasă de dorit și lupte politice imature, care împing la maxim limitele bunului simț. VIDEO EXCLUSIV