foto cu caracter ilustrativ: pixabay

Ministerul Justiției a lansat dezbaterea publică pentru extinderea ordinului de protecție, cel care în prezent se aplică doar în cazurile de violență domestică.

 Astfel, prin proiectul de lege  se propune extinderea aplicării ordinului de protecție (provizoriu, emis de un polițist pe o perioadă maximă de cinci zile sau încuviințat de judecător) și în cazurile de violență înregistare în afara familiilor sau a relațiilor de concubinaj. De data aceasta violența este amplu descrisă, în toate formele pe care le îmbracă, de la mesaje de amenințare în mediul on-line până la la vătămări corporale. La acest moment, victimele abuzurilor, ale agresiunilor de orice fel au protecție penală, în sensul că pot formula plângere prin care făptuitorul să fie tras la răspundere pentru faptele comise, însă, nu există posibilitatea ca agresorul să fie evacuat din locuință sau să i se interzică păstrarea unei distanțe minime față de victimă(n.r. pentru cazurile de violență din afara căsătoriei)

Ordinul de protecție ar putea fi extins pentru mai multe cazuri. Poți face închisoare dacă dai mesaje constant cuiva și îi creezi o stare de temere

Iată toate cazurile de violență pentru care s-ar putea emite un ordin de protecție:

orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice;

orice act de violență de natură sexuală;

amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere;

fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim, ori de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloacele de transmitere la distanță, care, prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise, creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;

orice acte hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal la comunicații și date private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor, cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima;

încercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară;

orice alte acte de violență fizică sau psihică care pun în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.

Ce poate păți agresorul până la condamnare. Încălcarea ordinului de protecție este infracțiune

Până la condamnarea agresorului, sunt câteva măsuri pe care le poate lua direct polițistul, dacă va constata că viața victimei este în pericol. Iată care sunt primele restricții în baza unui ordin de protecție provizoriu.

evacuarea temporară a agresorului din locuința comună;

reintegrarea victimei în locuința comună;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă;

obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

De-a lungul timpului s-a considerat că doar femeile sunt supuse violențelor, însă, realitatea demonstrează că victime sunt atât copii, cât și bătrâni, iar relațiile pot fi părinți-copii, copii-părinți, concubin-concubină sau foști partereri, incluzând toate formele de gen și de orientare sexuală.

Pentru ca ordinul de protecție să fie extins așa cum s-a detaliat mai sus, acest proiect de lege trebuie adoptat de Guvern și de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial. Poliția Română a înregistrat peste 20 de mii de cazuri de violență în anul 2021.

Articolul precedentLudovic Orban: ”PSD își bate joc de pensionari”
Articolul următorMarcel Ciolacu își reafirmă sprijinul pentru Gabriela Firea: „Va fi candidatul PSD la Primăria Generală”
Georgiana DRAGOMIR
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”