Declic: ”Corupții precum Elena Udrea vor scăpa de dosarele penale, iar alături de ei și sute de pedofili, hoți ori agresori de copii”

Este nevoie urgentă de modificarea Codului Penal

O petiție inițiată de Declic cere modificarea Codului Penal în Parlament, în așa fel încât corupții sau infractorii precum Elena Udrea sau Sorin Blejnar să nu scape de pedepse, prin prescrierea faptelor.

Petiția, adresată președintelui PNL, Nicolae Ciucă și președinetelui PSD, Marcel Ciolacu, precizează că dacă articolul privind prescrierea faptelor nu va fi modificat, el va fi declarat, din nou, neconstituțional.

Până în momentul de față, petiția a fost semnată de peste 17.000 de persoane.

Declic: ”Dacă nu modificați prin lege articolul privind prescrierea faptelor, el va fi declarat, din nou, neconstituțional. Ordonanța de Urgență dată de Guvernul Ciucă pe 30 mai 2022 încalcă referendumul pe justiție. Asta pentru că, în 2019, cetățenii au decis să nu mai fie date OUG pentru justiție”

Cu toate acestea, soluția ca infractorii să nu scape prin prescrierea faptelor este la îndemâna parlamentarilor.

Aceștia pot modifica legea, în Parlament. În caz contrar, va fi mai grav ca la OUG13.

Legea care ține corupții și infractorii după gratii poate fi votată în regim de urgență

Corupții precum Elena Udrea sau Sorin Blejnar vor scăpa de dosarele penale, iar alături de ei și sute de pedofili, hoți ori agresori de copii. Un proiect de lege privind modificarea art 155 alin (1) din Codul Penal a trecut deja de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților. El ar putea să fie votat în regim de urgență, așa cum s-a întâmplat și cu alte proiecte în actuala legislatură”, se arată în textul petiției.

Petiția poate fi semnată aici

Membrii Declic au ținut să precizeze că dacă modificările privind prescrierea faptelor nu sunt trecute printr-o lege, ci doar prin OUG, ele vor fi declarate neconstituționale.

Domnilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, nu fiți părtașii infractorilor! Arătați-ne că vremea ordonanțelor date noaptea ca hoții a trecut!”, transmite Declic.

Articolul precedentDoi tineri au fost uciși, trupurile acestora fiind ascunse într-o casă părăsită
Articolul următorSUA intenționează să construiască o centrală nucleară în județul Dâmbovița: deșeurile toxice vor distruge mediul și vor polua apele
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time