Doi tineri sunt suspectați că au folosit cardurile bancare ale unui bătrân, de unde făcut plăți de 50.000 de lei pe diferite site-uri de jocuri de noroc, potrivit ziare.com.
Oamenii legii din Alba au făcut două percheziții la cele două persoane suspectate că au furat datele bancare, acestea fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru a fi audiate și pentru dispunerea măsurilor legale.
Ce spun oamenii legii
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii martie 2022, două persoane ar fi intrat în posesia datelor cardurilor bancare care aparțin unui vârstnic din Alba Iulia și le-ar fi folosit pentru a efectua plăți online, pe diverse site-uri de jocuri de noroc.
”La data de 8 septembrie 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Albă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziții, una în municipiul Alba Iulia și una în localitatea Sântimbru, județul Alba,la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, a comunicat IPJ Alba.
La percheziții, alături de polițiștii de investigații criminale, participă polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului Criminalistic din Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Treceri de pietoni cu leduri, obligatorii în toate localitățile din România