Ciprian Ciucu, primar PNL în Sectorul 6 din București, a precizat că este nevoie de mai multe femei în politică, explicând că sunt necesare ”cotele de gen”.
Mai mult, edilul spune că femeile pot veni, întotdeauna, cu o perspectivă nouă în politicile publice.
Ciucu: ”Cred că trebuie să deschidem drumul spre poziții decizionale în țara asta și femeilor”
În acest context, politicianul a dat ca exemplu problemele care au existat în interiorul Partidului Național Liberal, partid în care prezența feminină a fost și continuă să fie una redusă.
Argumentând, Ciucu a expus problema actualei generații, explicând că tinerele fete nu au un exemplu în ceea ce privește femeile din politica românească.
Prin urmare, acestea nu simt impulsul de a alege o astfel de carieră.
”Vă rog sa nu-mi serviți argumentul cu cotele care ar fi incompatibile cu meritocrația. Din contră, ajută și meritocratia pe termen mediu și lung, pentru că deschid accesul în competiție pentru încă 51% dintre noi. Orice sistem are tendința naturală de a se reproduce. Dacă tinerele fete nu vad alte reprezentante ale genului lor în politica, în poziții de putere, decizionale, nu-și vor pune problema unei cariere politice. Se vor autoexclude și vor fi excluse. Iar sistemul se va auto-copia”, a scris primarul Sectorului 6.
Ciprian Ciucu, primar PNL: ”Prezența femeilor în poziții decizionale aduce o perspectivă în politicile publice care noua, bărbaților, ne lipsește”
”Cum proiectam spațiul public pentru tinerele fete și pentru mamele cu copii mici? Trebuie să prioritizăm investițiile în transportul public urban, dat fiind ca cca. 80% dintre călători sunt femei? Care sunt nevoile de sănătate specifice acestui gen? Luăm doar noi bărbații cele mai bune decizii? Probabil nu, ne lipsește perspectiva de gen”, a transmis primarul Sectorului 6 din București.
Prin urmare, edilul a precizat că a organizat un eveniment la PNL București.
Aici, cei prezenți și-au asumat susținerea proiectului legislativ privind cotele de gen, inițiat de senatoarea liberală Alina Gorghiu.
Sunt motivele pentru care Ciucu consideră că este nevoie de o soluție ”pentru a rupe cercul vicios prin care sistemul se autoreproduce”.