Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Demers inedit împotrivă fumatului la nivel european. Astfel, la Comisia Europeană a fost depusă o Inițiativă cetățenească europeană (ICE) denumită „Apel pentru a realiza un mediu fără tutun și prima generație europeană fără tutun până în 2030”.

Deoarece demersul civic european respectă condițiile formale, Comisia Europeana consideră că acesta este admisibil din punct de vedere juridic, nefiind încă analizat conținutul propunerii, potrivit g4media.ro.

Care sunt solicitările inițiatorilor demersului civic

Organizatorii inițiativei cer Comisiei Europene să propună o legislație care să salveze tinerii de la dependența de tutun și să ia masuri împotriva pericolelor de mediu dar și împotriva fumatului.

Inițiatorii solicită propunerea unor acte juridice care să oprească de la comercializare produsele din tutun și nicotină către persoanele născute începând cu 2010. De asemenea, se mai solicită luarea unor măsuri specifice pentru ca pe plajele și malurile de râu să nu mai existe tutun și mucuri de țigară, dorindu-se înființarea unei rețele europene de parcuri naționale fără tutun și fără mucuri de țigară, extinderea spațiilor fără vapori în aer liber. Inițiatorii demersului mai solicită eliminarea publicității la tutun și a prezenței țigărilor în producțiile audiovizuale și în mediile sociale.

Care sunt etapele demersului civic

După înregistrarea petiției, organizatorii au 6 luni la dispoziție pentru a începe strângerea de semnături.

Daca un demers cetățenesc adună un milion de semnături de susținere în decurs de un an, din cel puțin 7 state membre diferite ale Uniunii Europene, Comisia vă trebui să prezinte un punct de vedere, respectiv să decidă daca va da curs sau nu cererii, urmând să prezinte și motivele.

Guvernul a decis: Cresc accizele la alcool și tutun de la 1 iulie

Articolul precedentMinistrul Sportului: ”50 de copii și tineri cu nevoi speciale vor desfășura activități sportive alături de juniorii legitimați la clubul ”Farul” Constanța”
Articolul următorMai multe stații de metrou vor avea panouri de semnalistică Braille, benefice pentru persoanele cu deficiențe de vedere