În cadrul unui comunicat de presă publicat astăzi, 17 august, Statul Major al Forțelor Navale îi prezintă arhiepiscopului Teodosie scuze pentru că a fost lăsat fără microfon.
Reamintim că Slujba oficiată de ÎPS Teodosie a fost întreruptă de organizatori, în momentul sosirii președintelui Klaus Iohannis.
Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, cu ocazia Zilei Marinei
În urmă cu două zile, Arhiepiscopia Tomisului a vorbit despre acest subiect declarând că este un gest fără precedent şi aşteaptă de la organizatori un punct de vedere oficial asupra celor întâmplate.
Biroul de presă a precizat că Statul Major al Forțelor Navale, în calitate de instituție organizatoare a ceremoniei de luni, 15 august, din Portul militar Constanța, regretă situația creată pe timpul oficierii serviciului religios.
Statul Major al Forțelor Navale: ”Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecțiune tehnică a circuitului audio”
”Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată și comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceștia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios și au introdus următorul moment din ceremonial”, se arată în comunicatul emis de biroul de presă
Potrivit instituției, conducerea Statului Major al Forțelor Navale va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială cu privire la cele întâmplate și exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei.