Lipsa de experiență a lui Clotilde Armand a dus la accidentul mortal din 2009

Clotilde Armand - Foto Podul.ro -
Clotilde Armand - Foto Podul.ro -

Europarlamentarul Clotilde Armand a fost angajata Distrigaz GDF în anul 2009, an care a însemnat pentru compania de distribuție de gaz marcarea unei „borne” negre în istoricul său – un accident în care o persoană a decedat și alte patru au fost rănite. Cazul, un accident la locul de muncă, a fost urmărit penal de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sectorului 2.

În acea perioadă, Clotilde Armand, acum candidată la primăria Sectorului 1, a fost director în exploatare, în atribuțiile acesteia intrând inclusiv stabilirea procedurilor de intervenție.

„Ea a ajuns director operațional la cea mai importantă rețea de distribuție de gaze, unde avea viețile oamenilor în mâIni. Atât ea, cât și subalternii ei din eșaloanele superioare trebuiau să gândească acel plan, să stabilească procedurile de intervenție, nu să permită ca muncitorii să lucreze cu gaz pe țeavă. Toți șefii trebuiau să urmărească procedurile, să prevadă tragedia. Bun, nu o facea ea direct, dar trebuia să-i pună la treabă pe cei cu asemenea responsabilități. Poate au discutat, dar e clar că nu au urmat până la capăt procedurile”

a declarat un fost angajat, citat de Evenimentul Zilei.

„Retrogradată”, în Franța

După acest accident, a urmat ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sectorului 2, iar Clotilde Armand a fost audiată, alături de alte persoane cu funcții de răspundere.

Potrivit sursei citate, la câteva luni de la debutul investigațiilor, Armand a fost „retrogradată”, aceasta plecând în Franța, la aceași companie, dar pe o poziție inferioară. De precizat că asupra lui Armand nu plana suspiciunea comiterii vreunei infracțiuni, și prin urmare, nu se luase nicio măsură de îngrădire a liberei circulații.

„S-a cheltuit o avere cu avocații, s-au dat despăgubiri legale familiei îndoliate și răniților. Era primul accident de muncă mortal de până atunci. Și ultimul produs, Doamne ajută, până azi. Conducerii Distrigaz nu i-a convenit ce se întâmplase, era o premieră tragică care poate că ar fi putut fi evitată, era o pată pe obrazul instituției. Așa că au decis să o «retragă», să o scoată din «peisaj» cumva. Era, probabil, un fel de a-i imputa neimplicarea totală, nu vinovăția. După explozie, doamnei (n.r. Clotilde Armand) i s-a limitat accesul la ședințe, nu mai lua decizii, șefii francezi o evitau. În câteva luni, în 2010, a plecat împinsă, presată de ei, dintr-o funcție mare din România, într-una inferioară în Franța”

conform sursei menționate.

A venit prea târziu în firmă pentru a putea implementa „cultura siguranței”

Plecarea în Franța imediat după acest accident a fost infirmată de Clotilde Armand, care a precizat, într-o emisiune la B1 TV că a fost mult mai târziu după momentul accidentului, menționând totodată că a încercat o schimbare de mentalitate în rândul angajaților, în ceea ce privește protecția muncii.

„Am plecat după 2-3 ani. Acest accident s-a produs la puțin timp după ce am preluat conducerea companiei. Erau 1.700 de persoane, avem foarte mult de făcut pentru a impune o cultură a siguranței. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să interzic fumatul pe șantier. Când am venit, muncitorii nici măcar nu aveau echipament de protecție. Ați văzut că toți oamenii aveau echipament. Când am venit nu aveau. Toți oamenii care locuiau și atunci în Bucureti știu cât de mult s-au schimbat lucrurile. Muncitorii nici măcar nu aveau bocanci. Am trecut la niște oameni profesioniști, care nu mai fumau, care aveau echipament și care aveau proceduri scrise și știau ce trebuie să facă. Atunci am investit… Distrigaz a investit 500 de milioane de euro pentru a schimba toate conductele”, a precizat Clotilde Armand la B1 TV.

Mortul este vinovat

Nerespectarea normelor de protecția muncii au dus la acest accident mortal, iar potrivit anchetatorilor, cazul de pe Strada Electronicii are un singur vinovat – mortul, maistrul Constantin Dumitru.

 „Prin rezoluția din 05.08.2013 în dosarul nr 16629/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, s-a dispus neînceperea urmăriiri penale față de 1. Distrigaz Sud Rețele SA (…) și 2. Dumitru Constantin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 C. pen și infracțiunile prev. de  art. 37 și 38 din Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă”, se arată în motivare.

 După acest accident, protocoalele necesare pentru astfel de intervenții au fost schimbate, orice decizie luată rămâne scrisă, în rapoarte. „În cazul unei avarii sau a unei lucrări programate se transmit toate datele unui departament ai cărui specialiști validează sau nu soluția aleasă pentru intervenție”, a spus un fost angajat, citat de evz.ro.

Ziarul de Investigațiii

Articolul precedentRareș Bogdan are încredere că PNL e o forță. Indiferent din ce partid au plecat candidații la locale
Articolul următorPonta vede deschiderea Metroului din Drumul Taberei, după 7 ani, ca fiind propria realizare