Membrii Asociației Agent Green din România au atras atenția asupra faptului că este perioada în care se coc fructele de pădure, iar mulți urși pot fi întâlniți pe traseele montane.
Distribuind sfaturile fotografului wildlife, Daniel Opaiț, Agent Green a făcut apel la responsabilitate și atenție, într-o perioadă foarte importantă pentru urși și hrana acestora.
Agent Green: ”Putem co-exista pașnic cu ursul, așa cum generațiile au făcut-o de-a lungul timpului. Trebuie doar să-l respectăm”
În textul distribuit de fotograf, se precizează că, atât zmeura, cât și celelalte fructe de pădure s-au copt, iar acestea reprezintă surse importante de hrană pentru urși.
Astfel, urșii pot fi întâlniți inclusiv în zone de recreere, în lungul potecilor, traseelor, drumurilor, tăieturilor recente sau în alte locuri.
Ce trebuie făcut pentru a limita riscul întâlnirilor neprevăzute cu urșii, în sezonul fructelor de pădure:
– faceți zgomot suficient, pentru a fi auziți de urși;
– deplasați-vă în grup cât mai compact;
– fiți atenți la urmele lăsate de urs, excremente, arbuști rupți sau culcați;
– nu alergați și nu mergeți în viteză cu bicicletele în astfel de zone, pentru a nu surprinde, la mică distanță, un urs;
– nu folosiți căști pentru muzică;
– țineți la îndemână un spray special;
– dacă vedeți un urs, retrageți-vă, încet, pe aceelași traseu pe care ați venit.
Organizația pentru protecția mediului: ”Cerem ministerului o campanie națională de educație a populației, în schimbul campaniei prin care doar se induce frica și nu se oferă soluțiile”
”Dați aceste informații mai departe și urmăriți indicațiile de câte ori mergeți în pădure, indiferent cât de bine cunoașteți zona”, au scris membrii Agent Green.
Mai mult, aceștia au criticat informațiile care ajung în spațiul public, informații prin care populația este ”învățată” să se teamă de animalele sălbatice și să acuze prezența urșilor în zonele populate.
Nu este pentru prima dată când Agent Green insistă pe informare, educație, compasiune și coexistare, arătând că Ministerul Mediului poartă întreaga vină pentru defrișările constante și pentru împușcarea urșilor, ”soluție” la care apelează pentru a masca vânătoarea de trofee.