Prințul Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, a fost prins la Paris, el fiind depistat pe stradă de către oamenii legii.

La verificări, Paul a prezentat un pașaport eliberat de către autoritățile din Marea Britanie. În această acţiune au fost implicate Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale şi Biroul Central de Luptă Împotriva Delincvenţei Itinerante, informează news.ro.

Reamintim că pe 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunilor de cumparare de influenţă si complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Prințul Paul a fost prins ca urmare a colaborării dintre autoritățile române și franceze

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că sunt în desfășurare procedurile pentru aducerea prințului Paul în România. El a fost condamnat în dosarul Ferma Băneasa la 3 ani și 4 luni de închisoare, în același dosar fiind condamnați și Remus Truică, Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein şi Dan Andronic

În urmă cu șapte ani, prințul Paul al României a fost condamnat de o instanță din Marea Britanie să-i returneze o datorie de aproape 2 milioane de lire sterline cetățeanului britanic Marco Houston, editorul publicaţiei Royalty Magazin.

Pe 16 iunie 2015, Curtea de Apel București a menținut decizia Tribunalului, dând o decizie definitivă în sensul punerii în executare a hotărârii Curţii britanice.

Prințul Paul a declarat, în acea perioadă, că nu are cunoștință despre procesul de la Londra, declarând că cetățeanul britanic este cel care îi datorează bani, pe baza unui contract de împrumut autentificat de notarul public John Bower din Londra, la data de 8 octombrie 2007 şi garantat cu o ipotecă instituită asupra unui imobil al lui Houston din Londra.

Citește și articolul: Prinţul Paul Lambrino, executat silit de un jurnalist britanic

Articolul precedentGuvernul a decis: Cresc accizele la alcool și tutun de la 1 iulie
Articolul următorÎn criza de ofițeri, Putin trimite pe front un veteran obez
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.