Sursa foto: Facebook/ Adrian Ionuț Chesnoiu

Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a participat, joi, la aniversarea a 170 de ani de învățământ superior agricol la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Acesta i-a felicitat pe tinerii care au decis să urmeze o carieră în agricultură, precizând că acest domeniu are un potențial imens de dezvoltare pentru țara noastră.

„(…) În mod special datorită acestui pământ roditor cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat, dar care nu va atinge maximul de potenţial fără cunoaştere”, a scris Chesnoiu pe o rețea de socializare.

Vorbe multe, fapte puține. Agricultura României nu are niciun eurocent în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)

Totodată, ministrul Agriculturii a menționat faptul că educația agricolă trebuie să înceapă încă din școala gimnazială și să se dezvolte la liceele cu profil agricol. Mai mult, tinerii care optează pentru domeniul agricol trebuie să își continue studiile în cadrul programelor universitare și de cercetare.

„Astfel, prin toate aceste trei etape de educaţie agricolă, fermierii români îşi vor consolida cunoştinţele dobândite în practică şi vor maximiza valorificarea potenţialului agriculturii noastre”, a spus Adrian Chesnoiu.

În urmă cu câteva zile, ministrul Agriculturii a declarat că țara noastră nu are niciun eurocent pentru agricultură prin PNRR, motiv pentru care este nevoie de o modificare în acest sens.

Acesta a mai spus că este nevoie de fonduri pentru irigații, către desecare și depozite de alimente. Totodată, Chesnoiu a amintit de recepționarea a 29 de sisteme de noi irigații, patru dintre acestea fiind inaugurate.

„De cealaltă parte, avem programul pentru stimularea precipitaţiilor şi combaterea grindinei, unde în anul 2022 vom pune în funcţiune 25 de noi grupuri de combatere a grindinei. (…) Trebuie să investim în stimularea precipitaţiilor, suntem deja în al treilea an de testare a tehnologiei cu însămânţarea norilor prin avioane specializate şi, dacă avem fondurile necesare, le vom cumpăra”, a spus Adrian Chesnoiu în acea perioadă, potrivit G4media.ro.

Citește și articolul: Avertismentul ministrului Adrian Chesnoiu: Agricultura nu primește niciun eurocent în PNRR

Articolul precedentUn rus născut cu o deformare severă a plecat la război pentru a strânge bani de operație
Articolul următorA apărut gripa tomatelor, o nouă boală misterioasă și ușor transmisibilă
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.