Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În luna mai a anului în curs, prețul cireșelor a depășit orice așteptări, deși țara noastră are aproximativ 1.000 de hectare de livezi de cireșe.

Totuși, până să se coacă frunctele autohtone, România apelează la import.

În cursul primăverii, majoritatea cireșelor sunt aduse de vânzătorii care provin din Grecia, Turcia și Spania.

Deși sunt perisabile, primele cireșe care au apărut pe piețele din România au fost vândute chiar și cu 175 de lei kilogramul

Din cauza prețurilor exorbitante, unii vânzători și-au vândut marfa la suta de grame. Astfel, la începutul lunii mai, un kilogram de cireșe ajungea să fie vândut cu 175 de lei.

Spre seară, comercianții au apelat la reduceri, pentru a putea ”scăpa” de marfa perisabilă.

Vânzătorii au motivat prețul, explicând că există costuri mari cu transportul.

Cu toate acestea, cât de curând, se va coace soiul românesc, de mai, mult mai accesibil pentru buzunarele românilor.

Prețul cireșelor este 45 de lei, nu 4.5

”Și pun eu două grămăjoare, mai adaug una – „jamais deux sans trois“ strigă spiritul francez din mine. Apoi scot frumușel o bancnotă de 5 lei, dau să plec…

”Alo, domnu’, e patrușcinci!“

Mă foiesc, mă răsucesc – ce să fac? acum, dacă tot sunt în pungă, nu se cade să le las. Scot deci o bancnotă de 50 (prea era stingheră-n buzunar). 

Patruzeci și cinci

45, nu 4.5

Kilogramul.

Și mă gândesc cu drag la Creangă, cel cățărătoriu în copacul mătușii Mărioara. Între timp le-am mâncat”, și-a împărtășit filosoful întâmplarea, pe contul de Facebook.

În momentul de față, prețul acestor îndragite fructe, expuse pe tarabele din București, variază între 30 și 50 de lei.

Articolul precedentMilioane de decese anual, sute de mii de hectare de teren defrișate și miliarde de dolari cheltuiți pentru fum-  Efectele tutunului și fumatului sunt devastatoare pentru mediul înconjurător
Articolul următorSorin Oprescu poate fi eliberat. Ce au stabilit judecătorii
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time