Un bărbat din Cătămărăști Deal, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, a găsit o grenadă într-un șanț și în loc să informeze autoritățile, acesta a decis să meargă într-un bar pentru a se lăuda cu ceea ce a găsit.
Bărbatul și-a pus viața în pericol și a expus, totodată, și alte persoane la risc. Din fericire, un client a realizat pericolul și a sunat la 112, cerându-le celor prezenți în încăpere să iasă cât mai repede afară.
La fața locului au intervenit pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. Aceștia au constat că este vorba despre o grenadă defensivă, care avea mijloacele de inițiere intacte, informează ziare.com.
Muniția a fost transportată în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii
De asemenea, echipa pirotehnică a verificat zona unde bărbatul a precizat că a găsit grenada. Din fericire nu s-au mai descoperit alte elemente de muniție.
Reamintim că în urmă cu câteva zile, în timpul executării lucrărilor pe șantierul Centurii Bucureştiului, între DN2 şi A2, a fost găsită muniție din cele două războie mondiale.
Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a declarat că au fost chemate imediat imediat echipajele Poliţiei Române şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru preluarea şi neutralizarea muniţiei de război. Totodată, acesta a mai spus că lucrările au fost îngreunate și de demolarea construcţiilor existente pe culoarul de expropriere de pe Centura Bucureştiului.
De asemenea, la începutul lunii mai, zeci de elemente de muniție rămasă neexplodată din județul Călărași au fost distruse de pirotehniștii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Populația este sfăuită să nu miște de pe loc elementele de muniție descoperite și să nu desfacă sau să predea la societățile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase.
De asemenea, nu este indicat să fie lovite, tăiate sau demontate elementele de muniție descoperite și să nu foloseasăc focul deschis în apropierea lor.
Citește și articolul: Alertă cu bombă la bordul unui avion pe aeroportul Henri Coandă din București