Sursa foto: Twitter

Vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis a anunțat că toate statele membre UE vor avea posibilitatea să își planurile naționale de recuperare economică din cauza crizei economice provocate de războiul dintre Rusia și Ucraina, informează Digi24.

Oficialul european a mai precizat că toate statele Uniunii Europene au fost puternic afectate din cauza prețurilor ridicate la energie, precizând că este necesară accelerarea tranziției energetice spre energia verde.

De asemenea, Dombrovskis a mai precizat că proiectul Comisiei Europene „REPowerEU” a intrat în linie dreaptă.

PNRR poate fi modificat. România și banii europeni

„Avem încă o serie de fonduri neutilizate, așa cum știți sunt peste 200 de miliarde de euro din împrumuturile Facilității de Recuperare și Reziliență, analizăm ce resurse suplimentare putem identifica. Și, într-adevăr, statele membre au posibilitatea de a revizui planurile naționale, pentru a pune mai mult accentul pe această tranziție energetică, iar planul REPowerEU va oferi îndrumările necesare cum se poate face exact acest lucru”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene.

Reamintim că în luna martie, ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că nu va renunța la renegocierea PNRR pentru ajustarea procentului din PIB alocat pensiilor.

În acea perioadă, ministrul a precizat că PSD îl susține în acest demers, alături de premierul Nicolae Ciucă.

„Nu renunț niciodată (la renegocierea PNRR – n.red.), doar dacă nu mai sunt ministru. Și nici atunci nu o să renunț, pentru că sunt parlamentar. Să fim foarte clari. Putem să-i spunem cum vrem să-i spunem: renegociere, ajustare, îmbunătățire. Atât timp cât președintele PSD Marcel Ciolacu și cu partidul din care fac parte mă susține, ați văzut și declarațiile premierului, care susține și el acest lucru, eu nu mă opresc din acest demers”, a declarat acesta.

De asemenea, Budăi a mai spus că există „aliați foarte importanți” care susțin decizia României de modificare a PNRR.

„Discuțiile concret deja se poartă. Când avem rezultatul discuțiilor, fiți siguri că voi comunica pulic”, a mai spus ministrul Muncii în martie.

Citește și articolul: Marcel Boloș, invidios pe PNRR-ul Italiei. Ce schimbări vrea pentru România

Articolul precedentScandal AUR, în Parlament: ”Eu sunt ales de poporul român, tu eşti în plus în clădirea asta, papagalule”
Articolul următorSute de mii de puieţi sunt plantaţi în Munţii Făgăraş pentru refacerea zonei defrișate
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.