Grecia a decis să renunţe la certificatul verde pe durata sezonului estival, începând cu data de 1 mai. Astfel, turiştii nu vor mai trebui să prezinte dovada vaccinării împotriva coronavirusului, să prezinte un test negativ sau dovada trecerii prin boală la intrarea în țară. Autorităţile au modificat condiţiile de intrare în Grecia, potrivit unei informări postate pe grupul Forum Grecia.
”Utilizarea certificatului EUDCC (Certificat Digital European Covid) pentru turişti este suspendată. Începând cu data de 15 martie 2022, călătorii care vizitează Grecia nu mai sunt obligaţi să completeze formularul de localizare PLF”, se mai arată în informarea postată pe grupul Forum Grecia.
Masca de protecţie rămâne obligatorie
Nu va mai fi nevoie de prezentarea certificatului Covid nici pentru a putea intra în restaurante, magazine sau în alte spaţii închise.
”Excepţie fac angajaţii nevaccinaţi din spitale, case de bătrâni sau instituţii pentru persoane bolnave care vor face 2 teste rapide pe săptămână”, se precizează în informare. Masca de protecţie rămâne obligatorie în interiorul spațiilor în cursul lunii mai. De asemenea, și Italia a relaxat măsurile de restricţie. Astfel, începând cu data de 1 mai s-a renunţat la certificatul COVID, iar masca de protecţie va mai fi obligatorie doar în mijloacele de transport în comun şi în cinematografe. Obligaţia de vaccinare rămâne în vigoare doar pentru personalul sanitar, până pe data de 31 decembrie.
Autoritățile din Bulgaria elimină de la 1 mai toate condițiile restrictive de intrare valabile pe durata pandemiei. Turiștii români nu vor mai avea parte de restricții dacă aleg să meargă în concediu sau în vacanțe în Bulgaria. Bulgaria elimină toate condițiile restrictive de intrare valabile pe durata pandemiei. Concret, românii nu mai sunt nevoiți să arate certificatul verde anti-COVID și nici să prezinte un test care să ateste că nu sunt bolnavi de COVID-19, așa cum se întâmpla până acum, din cauza pandemiei.