Nereguli grave la produsele de carne și de pește, descoperite de către inspectorii veterinari

Au fost date amenzi de peste 640.000 lei.

Inspectorii sanitari veterinari au aplicat 86 de amenzi, în valoare totală de 643.300 de lei, în urma controalelor efectuate la nivel naţional care au ca obiectiv protejarea sănătăţii consumatorilor în perioada sărbătoririi zilei de 1 Mai.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), au fost verificate 764 de unităţi, dintre care 417 de unităţi de alimentaţie publică, 64 de pensiuni turistice, 10 unităţi de catering, 19 unităţi de cofetărie, 25 de laboratoare de cofetărie, 34 de unităţi tip supermarket sau hipermarket, 101 magazine alimentare şi 82 de alte tipuri de unităţi. Inspectorii au găsit numeroase nereguli, legate de respectarea normelor şi cerinţelor de igienă, etichetare, respectarea temperatii adecvate pentru depozitarea şi comercializarea produselor alimentare.

345,5 kg de produse alimentare au fost distruse

În urma verificărilor a fost confiscată şi denaturată o cantitate de 345,5 kg de produse alimentare. Este vorba despre carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte, produse lactate şi produse de patiserie şi cofetărie. Produsele prezentau un potenţial risc pentru sănătatea consumatorilor, a comunicat ANSVSA. La acțiunile de control au participat medicii veterinari din cadrul ANSVSA, cât şi din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene. Controalele se desfăşoară inclusiv pe data de 1 mai inclusiv. Rezultatele verificărilor vor fi făcute publice după centralizarea datelor finale, a precizat ANSVSA.

Vasile Dîncu, anunț despre stagiul militar în România

Articolul precedentZelenski, mesaj pentru soldaţii ruşi: Este mai bine pentru voi să supravieţuiţi în Rusia decât să muriţi pe pământul nostru!
Articolul următorVești bune pentru turiștii români. După Bulgaria și Italia, Grecia renunţă la restricțiile anti-COVID