Profesorii și elevii din liceele românești pot câștiga premii în valoare de 800 de euro dacă vorbesc despre schimbări climatice la clasă sau în comunitățile lor.
Viitor Plus a dat startul concursului „Tinerii aleg”.
Este vorba despre un proiect de dezvoltare a conștiinței ecologice și lupta împotriva schimbărilor climatice.
Competiția este organizată prin programul Eco Provocarea, cu sprijinul Ambasadei Franței la București și al Institutului Francez din România.
Concursul se adresează profesorilor și elevilor pasionați de mediu și interesați de tema schimbărilor climatice. Aici puteți găsi regulamentul concursului, precum și toate detaliile despre „Tinerii aleg”, premii sau participanți
”Educația de mediu în școli a devenit de curând o preocupare a autorităților naționale de la noi. Ne bucură această veste. Noi ducem în școlile generale și în licee sesiuni educaționale, informație și educație de mediu de 10 ani deja, prin Eco Provocarea. Iar acest concurs, „Tinerii aleg” creat în parteneriat româno-francez, este încă o modalitate de a face vizibilă profesorilor și elevilor din liceele din toată țara o temă care „doare” – schimbările climatice”, a explicat Teia Ciulacu, președinta Viitor Plus.
Profesorii și elevii se pot înscrie în Concursul „Tinerii aleg” care se desfășoară în perioada 20 aprilie – 9 iunie 2022
Profesorii interesați să predea elevilor lor 5 sesiuni educaționale pe teme de mediu (schimbări climatice), create de Eco Provocarea, în limba română, dar și să ofere elevilor lor ocazia de a dobândi abilități de comunicare responsabilă în online, pe teme de mediu se pot înscrie online până pe 5 mai.
Asociația Viitor Plus este o organizație non-profit, neguvernamentală, independentă, înființată în anul 2006
Scopul asociației este acela de a participa la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă (sustenabilă).
Dezvoltarea durabilă valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic și social care fundamentează civilizația umană în așa fel încât generațiile actuale și cele viitoare să-și poată satisface nevoile și să-și poată păstra oportunitățile.
Asociația derulează programe de educație pentru mediu, antreprenorial social, împăduriri, reutilizare și reciclare. De asemenea, se ocupă cu voluntariatul pentru mediu, amenajarea eco-turistică și construcțiea de panouri solare.