Marcel Boloș (sursa: Facebook)

Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, a fost fost pus ieri în Parlament în fața discuțiilor prilejuite de moțiunea simplă depusă împotriva sa.

Boloș s-a apărat și nu prea, lăsând a se înțelege că măsurile vizate în calitate de ministru de Finanțe fac, cu siguranță, mai mult bine decât rău, în condițiile în care previziunile sunt altfel sumbre.

Ieri, la dezbaterea moțiunii simple iniţiată de 56 de parlamentari USR și Forța Dreptei, lui Boloș i se reproșa că este „unul dintre vinovații pentru dezastrul bugetar în care se află România în prezent” și că „deciziile luate de acesta „spun totul despre mandatul său catastrofal în fruntea Ministerului Finanțelor”.

Însă Marcel Boloș a atras atenția că este nevoie de „măsuri concrete”, altfel deficitul bugetar va continua să crească, cu consecința blocării a zeci de de miliarde de euro, fonduri europene.

În lipsa unor măsuri concrete, deficitul creşte în continuare, deşi ne-am chinuit să-l ţinem pe loc în iunie, iulie şi august. Chiar şi aşa, deficitul a ajuns iar la cote alarmante la sfârşit de septembrie, respectiv la 3,56% din PIB, adică 56,96 miliarde lei. (…)

Datoria publică se apropie vertiginos de 800 de miliarde de lei. Consecinţa, una fără precedent – dobânzile în acest an vor depăşi 30 miliarde lei, ceea ce pe viitor va pune presiune şi mai mare pe cheltuielile bugetului de stat”, a declarat Marcel Boloș, la dezbaterea din Parlament.

Articolul precedentPercheziții la Sibiu: medic şi un asistent, acuzați de corupție
Articolul următorGabriela Firea, susținută în continuare de PUSL pentru a candida ca primar general al Capitalei