Vaccinuri sursa foto: Digi 24

Peste 100 de tineri s-au imunizat împotriva COVID-19 în cadrul unei acțiuni nocturne denumite „Clubul vaccinaților”. Evenimentul s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii în Alba Iulia, unde muzica a fost asigurată de un MC local.

Alexandru Sinea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, a precizat că la „Clubul vaccinaților” s-au prezentat 134 de tineri în intervalul 20.00-03.00. Vaccinarea a avut loc la centrul amenajat la Sala de Sport a Liceului „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, vineri şi sâmbătă, relatează Agerpres.

Peste 100 de persoane s-au vaccinat pe muzică de club

De altfel, Alexandru Sinea a mai precizat că în prima zi s-au vaccinat 70 de persoane. Iar sâmbătă 64 de persoane. De asemenea, în timpul zilei s-au vaccinat aproape 300 de persoane la centrul menționat. Cel care a rupt monotonia timpului de așteptare la centrul de vaccinare a fost MC Kotto prin muzică și jocuri de lumini.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 7 mii de noi cazuri de infectare cu coronavirus. De asemenea, alte 427 de decese au fost raportate de autorități, iar în stare gravă, în secțiile de ATI se află 1.874 de pacienți. De la debutul pandemiei până acum s-au înregistrat 1.648.031 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Totodată, 1.405.694 de pacienți au fost declarați vindecați. La secția de terapie intensivă se află 31 de copii. La nivel național s-au prelucrat până acum 10.307.196 de teste RT-PCR și 4.446.278 de teste rapide antigenice.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a precizat că numărul persoanelor vaccinate este într-o scădere ușoară. Medicul susține că România nu va putea ajunge la o rată de vaccinare de 70 % până la sfârșitul anului. Mai mult, Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre legea privind introducerea certificatului verde pentru unele categorii profesionale pică la votul Parlamentului.

În ultimele zile, numărul persoanelor vaccinate a scăzut de la aproape 111.000 la 82 de mii. Mai mult, Gheorghiță a reamintit că e nevoie de cel puțin 80 de mii de persoane zilnic să se vaccineze pentru a atinge rata de vaccinare de 70 % până la sfârșitul lunii decembrie.

Valeriu Gheorghiță: „Populația noastră nu e o populație care în mod normal se vaccinează”

Articolul precedentKlaus Iohannis va participa la summit-ul climatic COP26 de la Glasgow
Articolul următorNicuşor Dan şi-a vaccinat copilul: „Sunt un om de ştiinţă, nu sunt antivaccinist”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.