Foto: Facebook/Spaţiul Public European
Foto: Facebook/Spaţiul Public European

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august.

Data coincide cu ”Limba Noastră”, o sărbătoare celebrată în Republica Moldova, în aceeași zi, încă din din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată de către senatorul PNL, Viorel Badea

Această propunere a fost semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România.

În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că ”importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Limba română este, din anul 2007, una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Klaus Iohannis, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române: ”Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alţii şi pe toţi de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini – România”

31 august marchează Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc şi simt româneşte. Limba română este cheia identităţii noastre naţionale şi căminul unei literaturi bogate. De-a lungul veacurilor, ne-a definit cultura, a inspirat şi a îmbogăţit spiritual generaţii întregi. Totodată, limba română a fost şi continuă să fie un veritabil liant social. Ea ne-a adus laolaltă şi ne-a menţinut uniţi în cele mai dificile momente ale istoriei noastre. Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alţii şi pe toţi de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini – România. Face parte din identitatea noastră, iar noi avem datoria de a o proteja şi cultiva”, a transmis preşedintele, astăzi, 31 august.

Articolul precedentFostul primar al Iașiului s-a întors la închisoare, după nici un an de libertate: sentință definitivă în dosarul în care a fost acuzat că își spiona amanta
Articolul următorMinistrul Muncii, despre pensiile speciale: ”Nimeni nu ar trebui să aibă o pensie mai mare ca salariul preşedintelui”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time