În Germania ar putea ajunge 10.000 de colaboratori afgani, însoțiți de familiile lor, relatează DW. De altfel, Guvernul din Uzbekistan și-a anunțat disponibilitatea de a facilita plecarea din Afganistan a persoanelor care au fost confirmate că vor fiu preluate de Germania. Și asta în contextul în care, potrivit ministrului german de Externe, cea de-a doua etapă a evacuării civililor va fi foarte dificil de efectuat pe cale terestră, existând riscul ca printre cei ce trebuie să ajungă în Europa să nu se numere și persoane care nu fac parte din categoriile de civili cărora Germania dorește să le ofere protecție.
Pe listele de evacuare ale Ministerului federal de Externe de la Berlin se află peste 10.000 de afgani. Între aceștia, foști colaboratori ai Bundeswehr, foști angajați ai ministerelor, activiști pentru drepturile omului sau femeilor, însoțiți de familiile lor. În total, Germania va prelua peste 40.000 de refugiați, dacă operațiunile de evacuare vor avea succes. „Ne preocupă doar acest grup de persoane”, a subliniat ministrul Heiko Maas.
Germania va susține dezvoltarea statelor din Asia Centrală
Potrivit DW, Germania va susține financiar, cu 500 de milioane de euro, organizațiile umanitare care ajută persoanele refugiate în țările din preajma Afganistanului. Suma se adaugă celor 100 de milioane de euro puse deja la dispoziția acestor organizații umanitare.
Totodată, Germania a promis să susțină dezvoltarea statelor din Asia Centrală mai ales în sectorul energetic, în domeniul sănătății, precum și în consolidarea infrastructurii.
Astăzi au plecat ultimii soldați americani din Afganistan
Ultimii soldați americani au plecat, astăzi, din Afganistan, iar momentul a fost marcat de o fotografie publicată de Armata Americană, ce îl înfățișa pe ultimul soldat urcat la bordul aeronavei.
Președintele Joe Biden a transmis mulțumiri militarilor într-o declarație publicată de Casa Albă. „Acum, prezența noastră militară de 20 de ani în Afganistan s-a încheiat”, a spus Biden, potrivit comunicatului.
Cifrele celui mai lung război al americanilor, de 20 de ani, se prezintă astfel: 2.461 de militari și civili morți, peste 20.000 de răniți și două trilioane de dolari cheltuiți.
Marea Britanie va avea un program de primire a 20.000 de refugiați afgani