Meteorologii au emis Cod galben de caniculă valabil sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce în opt judeţe din sudul ţării şi în Bucureşti va fi Cod portocaliu, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi temperaturile se vor situa între 37 şi 40 de grade. Tot sâmbătă, de la ora 13.00, va fi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii, grindină și descărcări electrice în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei şi în zona montană, iar în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi va fi Cod portocaliu de furtuni puternice.
„În intervalul menționat, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, au transmis cei de la ANM.
Totodată, pe parcursul zilei de sâmbătă (31 iulie), în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin, „disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade”, se arată în avertizarea ANM.
Tot pentru ziua de sâmbătă, meteorologii au emis și o avertizare Cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, valabilă între orele 13.00 şi 23.00.
„În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…40 l/mp”, potrivit ANM.
În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină, averse torenţiale în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi.
„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în jumătatea nordică a Munteniei şi în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…50 l/mp”, mai atenţionează meteorologii.
Iulie 2021, cea mai călduroasă lună din ultimii 60 de ani
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a afirmat că luna iulie a acestui an a fost cea mai călduroasă din ultimii 60 de ani, o veritabilă lună a lui „cuptor”, așa cum este numită popular. „Putem considera că iulie 2021 a fost o lună a lui Cuptor, confirmată de ceea ce s-a întâmplat în acest val de căldură persistent, cel mai călduros din această vară, și acest lucru a făcut ca luna iulie a acestui an să se afle în top 3 cele mai călduroase luni iulie din 1961 și până în prezent. Avem o abatere termică pozitivă la acest moment de 2 grade Celsius pentru intervalul 1 – 29 iulie, va mai conta și ziua de 30 și ziua de 31 și se alătură astfel lunii iulie a anului 2015, după 2012 și 2007”, a declarat Elena Mateescu, vineri seara, la Digi24
De altfel, nici luna august nu se lasă mai prejos, și va avea temperaturi peste media acestei perioade. Potrivit ANM, în intervalul 2 – 30 august, vremea va fi foarte caldă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei, iar în unele zone valul de caniculă va persista.
Încălzirea globală nu e un mit: temperaturi de 45 de grade în iulie și august