Radu Oprea (PSD): „I-am cerut domnului ministru Vîlceanu să vină cu un răspuns cu privire la cele două miliarde de euro pe care România le va pierde”

Ministrul Fondurilor Europene a declarat că România și-a îndeplinit până acum obiectivele din PNRR.

După ședinta Consiliului Național al PSD, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea, a precizat că așteaptă răspuns din partea ministrului Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, cu privire la faptul că România va pierde două miliarde de euro din finanțarea prin PNRR.

„Să ne spună cum se va face acest lucru, dacă e vorba de optimizare, de o renegociere, sau poate pur şi simplu şi-a imaginat că din pixul domniei sale poate să taie de undeva. Am vrea să ştim de unde taie”, a precizat Oprea, potrivit news.ro.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că este o certitudine faptul că România va pierde cele 2 miliarde de euro.

Dan Vîlceanu: „PNRR nu se renegociază”

„Poate mai tăiem de la partea aceea de consultanţă, care e foarte mare. La momentul respectiv am atras atenţia asupra ei şi am arătat ce au lăsat miniştrii USR în PNRR, în zona de consultanţă. Poate ne uităm acolo”, a mai spus Oprea.

De asemenea, întrebat dacă pensiile din România vor crește, acesta a precizat că acest lucru este specificat în programul de guvernare, aprobat de Parlament.

„PSD rămâne consecvent şi hotărât ca aceste lucruri să se întâmple în România”, a spus senatorul.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Dan Vîlceanu a precizat că suma inițială alocată României, de 29,2 miliarde de euro, va scădea cu două miliarde de euro pe partea de granturi nerambursabile pentru că economia a înregistrat o performanță mai bună decât era prognozat.

Totodată, ministrul Fondurilor Europene a precizat că potrivit Regulamentului privind PNRR, regula scăderii, care ține cont de performanța economică, se aplică tuturor statelor membre Uniunii Europene. De asemenea, Vîlceanu a mai menționat că nu există niciun fel de discuție privind renegocierea PNRR.

„Cred că o spun a cincea oară şi o să o spun şi a zecea oară, dacă este nevoie. Există acel termen – 2023 – când poți face ajustări şi când poți să ai unele discuții, dar nu există niciun fel de renegociere în ceea ce privește PNRR”, a declarat Vîlceanu într-o conferință de presă.

Vîlceanu, despre PNRR: „Nu avem acum în plan să renegociem nimic, ci suntem hotărâţi să implementăm cât mai repede”

Articolul precedentLudovic Orban a anunțat înființarea grupului parlamentar al deputaților de dreapta
Articolul următorÎntr-o țară „sufocată” de mașini, autoritățile NU investesc în transportul feroviar. Dezastrul de la CFR
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.