Florin Cîțu a declarat luni, 31 ianuarie, despre cele două miliarde de euro pe care România le va pierde din PNRR, că toate statele membre Uniunii Europene au astfel de ajustări, iar țara noastră este victima propriului succes.
„România este victima propriului succes, pentru că am crescut mult mai rapid decât era estimat în PNRR şi sumele sunt ajustate. Sumele erau prezentate la un PIB”, a explicat Cîţu, relatează news.ro.
De asemenea, liderul PNL a mai precizat că „nu este ceva grav sau ceva dificil”, afirmând că există o procedură care va fi urmată în acest caz.
Florin Cîțu: „Trebuie să fie mulțumiți românii”
Totodată, Cîțu a fost întrebat dacă se poate face o optimizare a PNRR, despre care liderul social-democraților a vorbit în repetate rânduri. Fostul premier a spus ferm că e nevoie de un dialog în coaliție, după care urmează declarații la televizor.
„În declaraţii publice se pot spune multe lucruri şi poţi să optimizezi şi poţi face declaraţii, să îţi faci o agendă politică. Când vine vorba de lucruri concrete, încă nu am vazut nimic. Poate ar fi mai bine să discutăm înainte în coaliţie şi apoi la televizor, să vedem şi noi care sunt propuneri, eu nu ştiu nimic”, a spus liderul PNL.
Reamintim că purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, i-a cerut ministrului Vîlceanu să explice declarația prin care a anunțat că țara noastră pierde 2 miliarde de euro din finanțarea pe PNRR.
Totodată, liderul PNL a mai declarat că reforma pensiilor include toate pensiile, care vor trebui să treacă pe sistemul de constributivitate.
„Acolo, eu cred că se va rezolva şi problema acelor disfuncţionalităţi ale pensiilor speciale. Trebuie, eu am spus sâmbătă (…) că până anul viitor trebuie să avem, în trimestrul unu din 2023, legea pensiilor în vigoare şi trimestrul doi din 2023, legea salarizării. Deci este mult de muncă la Ministerul Muncii în perioada următoare”, a spus Florin Cîţu.
Președintele PNL a mai vorbit și despre campania de vaccinare în România, afirmând că va susține orice variantă care duce la creșterea numărului de persoane imunizate împotriva Covid-19.
Cîțu, despre creşterea economică: “Anul trecut a fost cel mai bun an din istorie”