Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR) Emil Boc a precizat, după o întâlnire pe care au avut-o reprezentanții aleșilor locali cu premierul Ciucă, necesitatatea realizării reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subliniind căci astfel există riscul de a se pierde banii din fondurile europene. Mai mult, acesta a reamintit de ideea sa de descentralizare, un proces care s-a blocat, și pentru care a cerut intervenția miniștrilor de resort, considerând că sunt situații care trebuie rezolvate pe plan local, iar de la „centru” să fie doar o „misiune de control”, lucru care ar veni în spijinul comunităților, prin reducerea masivă a unor timpi.

„Am avut o întâlnire de 2 ore cu premierul. Am început cu mulțumiri, că este punctual în aceste întâlniri în care s-a angajat. Noi, împreună cu dl primar Toma de la Buzău, am arătat că suntem preocupați de reforme pentru modernizarea României. În materie de reforme, PNRR, există riscul potențial ca România să piardă bani din fondurile europene dacă nu se fac reforme. Noi vom pierde bani în concret. Am rugat premierul și miniștrii de resort să rămână conectați la aceste reforme, care vor moderniza România. Dacă aceste reforme nu vor fi făcute, aleșii locali vor fi principalii pierzători”, a declarat Emil Boc după întâlnirea de la Palatul Victoria.

De altfel, acesta a făcut și o serie de precizări privind discuțiile purtate pe subiectul descentralizării. Este vorba de „șapte domenii cruciale”, tineret- sport, turism, mediu, cultură, sănătate, educaţie şi agricultură, unde, din 2017 întreg procesul s-a blocat, motiv pentru care, Boc, în numele AMR a cerut intervenția ministrilor de resort. „Sunt direcții descentralizate și acelea trebuie să preia atribuțiile, nu să venim în fiecare lună cu dosărelul la București. Bucureștiul trebuie să exercite doar misiunea de control, dar în rest aceste instituții să ia deciziile, în funcție de problemele de pe plan local”, a spus Emil Boc, dând ca exemplu taberele şcolare, unde infrastructura se degradează, iar acestea ar trebui transferate la administraţiile locale. 

Emil Boc, despre coaliția PSD-PNL: „Altă soluție politică nu mai există”

Articolul precedentGheorghe Dinu și joaca „de-a demisia”
Articolul următorUn nou apel către Guvern, din partea lui Nicuşor Dan: “Bucureștiul ar putea rămâne fără bani pentru investiţii”