Foto: Gândul
Foto: Gândul

Capitala ar putea rămâne fără bani pentru investiţii, iar Nicuşor Dan cere, din nou, un sprijin financiar din partea Guvernului.

În cadrul şedinţei CGMB, primarul general al Capitalei, a solicitat, din nou, ajutor pentru subvenţionarea preţului la termoficare.

Insistând pe banii alocaţi investiţiilor, Nicuşor Dan a precizat că bugetul trebuie echilibrat şi că, în urmă cu trei luni, a făcut propunerea pentru 280 de lei pe gigacalorie.

Nicușor Dan cere, din nou, ajutor de la Guvern pentru subvenția la căldură

Reiterez problema pe care o avem cu bugetul. Pe de-o parte, avem subvenţia la termoficare, iar aici am rugămintea să reflectăm asupra preţului pe care îl suportă populaţia din totalul de 860 de lei, pentru a echilibra bugetul. Am făcut în urmă cu trei luni acea propunere pentru 280 de lei pe gigacalorie. Pe de altă parte, reiterez solicitarea către autorităţile naţionale de a ajuta Bucureştiul pentru subvenţionarea în parte a preţului gigacaloriei”, a declarat luni edilul Capitalei, în cadrul ședinței CGMB, arată Gândul.

Primarul general a mai precizat că, fără acest ajutor, Bucureștiul ar putea rămâne fără bani pentru investiţii „şi alte lucruri de care Bucureştiul are nevoie”

Atât în toamna anului trecut c,ât și în decembrie, Nicușor Dan a avut mai multe întâlniri la Guvern. Aici, a solicitat sprijin pentru subvenția la căldură, însă fără succes.

Avem nevoie în continuare de sprijin guvernamental pentru a menţine echilibrul financiar al primăriei, pentru a reuşi să plătim lucrările curente, tranşele la vechile datorii reeşalonate şi pentru a face faţă creşterilor de preţuri. Cred că încheierea crizei şi revenirea la stabilitate politică deschide calea către soluţiile aşteptate” scria Nicuşor Dan, pe Facebook, la sfârșitul anului trecut.

Într-o postare publicată azi, 31 ianuarie, pe contul de Facebook, Gabriela Firea a prezentat dovezi cu privire la amenzile primite de municipalitate din partea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), pentru faptul că actualul primar nu respectă legea în privința certificatelor de urbanism, respectiv a autorizațiilor de contrucție.

Articolul precedentEmil Boc (AMR) vede necesitatea realizării reformelor, altfel există riscul de a se pierde bani din fondurile PNRR
Articolul următorUcraina solicită Moscovei să își retragă trupele
Jurnalist full-time / Pesimist part-time