Primarul Allen Coliban a anunțat că festivalul Electric Castle se va ține și la Brașov, începând cu 2022.

În mesajul postat pe pagina sa de Facebook, primarul Brașovului a preiczat că Consiliul Local a votat asocierea dintre Primăria Brașov și organizatorii Electric Castle. Edilul a mai precizat că în anii care urmează, orașul Brașov  o să devină o atracție pentru cei care iubesc festivalurile muzicale.

„Ce vă pot spune din start este că organizatorii se vor asigura de liniștea din timpul nopții, iar noi, alături de specialiștii în trafic, vom veni cu soluții astfel încât impactul asupra circulației din zonă să fie unul minim”, a mai scris Allen Coliban.

Electric Castle se va organiza, din 2022, la Brașov

Mai mult, primarul e convins că festivalurile vor aduce un plus societății și va face ca „orașul să vibreze în anii ce urmează”. În postarea sa, edilul de la Brașov a postat o fotografie în care anunță că Electric Castle se va organiza de anul viitor în Brașov.

Altfel spus, prin organizarea festivalului Electric Castle, organizatorii au ca și scop punerea în valoare a istoriei industriale a locului. Mai mult, prin organizarea unui astfel de festival, Brașovul se va plasa pe harta festivalurilor internaționale, domeniu cu potențial imens de promovare pentru oraș.

Festivalul se va organiza pe platforma Rulmentul. Totodată, Consiliul Local al Brașovului a aprobat protocolul de colaborare cu organizatorii Untold şi Neversea pentru organizarea unor festivaluri de muzică care vor avea loc pe tot parcursul anului în Poiana Braşov.

Electric Castle a început anul acesta pe 6 august, la Bondița, iar din 9 până în 15 august s-a mutat la Cluj-Napoca. Accesul la festival a fost permis persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 și celor care au prezentat la intrare rezultatul negativ al unui test RT-PCR – nu mai vechi de 72 de ore.

Mii de persoane s-au putut bucura de 10 zile de festival, după ce anul trecut, datorită pandemiei de COVID-19 a fost anulat festivalul. Pe lângă aceasta, în septembrie 2021 a avut loc și Untold, unde mari artiști cunoscuți au urcat pe scenă și au readus mii de iubitori de muzică electronică laolaltă pentru a se bucura de patru nopți de neuitat.

În timp ce Cîțu se distrează la Electric Castle, AUR cere dreptul de a se distra la proteste

Articolul precedentValeriu Gheorghiță: „Populația noastră nu e o populație care în mod normal se vaccinează”
Articolul următorRampa ilegală de sortare de la Ulmeni va fi închisă
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.