Voiculescu a publicat documentul care atestă că Florin Cîțu „ar fi putut salva mii de vieți”

„Pentru că România dispunea în acele luni de puține doze de vaccin, am propus prioritizarea celor două categorii și întârzierea vaccinării “esențialilor” până în luna martie”, a scris Vlad Voiculescu

Foto: Aktual 24

„Ar fi putut salva mii de vieți dacă i s-ar fi dat curs”, a scris Vlad Voiculescu, pe pagina sa de Facebook, adăugâd că în primele zile din ianuarie ar fi propus ca prioritatea zero să fie vaccinarea celor bătrâni, referindu-se, în acest caz, la cei peste 60 de ani, însă și a celor care suferă de comorbidități. „Pentru că România dispunea în acele luni de puține doze de vaccin, am propus prioritizarea celor două categorii și întârzierea vaccinării “esențialilor” până în luna martie”, a scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Vlad Voiculescu dă cărțile pe față

Acesta a dat detalii referitoare la modul în care a decurs discuția, la momentul respectiv: „Am vorbit atunci pe șleau despre nevoia de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dar și despre nevoia transparenței alocării vaccinurilor. Șocantă pentru mine atunci a fost liniștea ce s-a așternut în sală. La fel ca la toate celelalte discuții cu președintele, nimeni dintre cei prezenți nu a îndrăznit să crâcnească. Răspunsul președintelui a venit sec: ”este decizia premierului”. Decizia premierului o cunoaștem deja: au fost prioritizați “esențialii”, nu bătrânii, nu bolnavii, iar când Ministerul Sănătății a devoalat dimensiunea problemei publicând datele privind alocarea vaccinurilor, a trimis Corpul de Control”, a mai spus Vlad Voiculescu.

El a publicat inclusiv documentul doveditor.

Citește și: Mitropolia Moldovei și Bucovinei a găsit „leacul” pentru homosexualitate: ruga

Articolul precedentOctavian Berceanu, dovada că România se închină la idoli
Articolul următorVictor Ponta îl laudă pe Cîțu, chiar dacă speră să-i pice guvernul
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.