Octavian Berceanu (Foto: Brașov Metropolitan)

Octavian Berceanu, fostul comisar șef al Gărzii de Mediu nu a contenit să se victimezeze. „Este o victimă a sistemului, a celor de la PNL, care nu l-au mai suportat în această funcție deoarece „era mult prea corect”. La acest moment, comunitatea „Declic” a inițiat o petiție on-line prin care cere oamenilor ca Octavian Berceanu să revină în funcția de conducere de la Garda de Mediu.

Își dorește Berceanu să revină în această funcție? Evident, a spus cu subiect și predicat. Din acest motiv, nici nu răspunde cu subiect și predicat la întrebările: cine v-a presat? cine v-a amenințat? vi s-a cerut să nu amendați anumite firme de salubritate?

Or, un om curajos, asumat și „corect” până în pânzele albe nu dă declarații de presă evazive. Românii nu au nevoie de văicăreli, de emoții false, de idoli. Au parte de toate astea zi de zi. Românii au nevoie să li se spună lucruri dure în față. S-a constatat: noi românii, suntem obișnuiți să reacționăm radical doar în fața socurilor. Dacă ar fi spus Berceanu, mi-a cerut „X” sau „Y” din PNL să nu dau amenzi ori să nu cer schimbarea legislației, unii dintre noi am fi ieșit în stradă pentru ca un om potrivit să ajungă la locul potrivit.

Însă, având în vedere că doar declară „ că a deranjat” și „speră” să revină la conducerea Gărzii de Mediu este doar o persoană care plânge după jobul pe care l-a avut. Atât.

De ce nu îl credem pe Octavian Berceanu

Pentru că nu a fost fair-play până la capăt. Este inacceptabil să se plângă jurnaliștilor că subalternii săi au salarii mici și din acest motiv sunt tentați să cedeze presiunilor. Dacă i-ar fi păsat cu adevărat de mediu, de oameni, de România, ar fi spus: comisarii nu își pot face treaba din cauza pesoanelor X, Y, Z.

Ziarul de Investigații a discutat cu el, deci nu ne dăm cu părerea în van

A încercat Berceanu să schimbe legislația în favoarea mediului? Parțial și inutil. A ieșit în evidență cu declarațiile pentru uciderea urșilor. Numai că, șeful său, ministrul Mediului, s-a orientat spre ușii care nu sunt agresivi: aceștia să fie împușcați primii.

Ce știe Berceanu despre gestionarea deșeurilor cu adevărat periculoase? Nimic. Dacă el ar fi fost cu adevărat informat și dornic să schimbe cursul lucrurilor în favoarea mediului, i-ar fi învățat pe subalternii săi să nu mai interpreteze legislația diferit, trunchiat. Ziarul de Investigații(zin.ro) a relatat, în repetate rânduri, despre faptul că s-a lăudat cu oprirea a „ tone de deșeuri periculoase” din fier. Mai multe barje care transportau astfel de deșeuri au rămas blocate. Unele au fost deblocate, altele nu. Pe ce criterii? Știe Berceanu să facă diferența dintre deșeu din fier și deșeu periculos? Are ustensilele necesare în timpul controlului? Nu. Puteți(re)citi materialele noastre aici

De ce nu acționează Berceanu rapid când îi sunt semnalate probleme evidente? Din teamă, din dorința de a-și păstra funcția. Spre exemplu, zin.ro i-a arătat cum curge levigatul la ridicarea gunoiului. A fost o situație aleatorie. Ce ne-a transmis Berceanu: „ că ar trebui să surprindă mai multe imagini, ca firma respectivă să nu conteste amenda în instanța”. Serios? Garda de Mediu a ajuns să știe de frica unor companii care, în mod normal, nu ar trebui să aibă licență de funcționare?

Așteptăm, domnule Berceanu, să fiți un om asumat! E necesar să fiți om, apoi comisar, fie și de mediu.

Articolul precedentMitropolia Moldovei și Bucovinei a găsit „leacul” pentru homosexualitate: ruga
Articolul următorVoiculescu a publicat documentul care atestă că Florin Cîțu „ar fi putut salva mii de vieți”
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”