Ministrul belgian al Energiei cere plafonarea urgentă a prețurilor gazelor naturale în Uniunea Europeană 

Oficialul belgian avertizează că următoarele ierni vor fi deosebit de dificile,

„Următoarele cinci până la 10 ierni vor fi groaznice pentru Uniunea Europeană” dacă nu se iau măsurile necesare pentru reducerea preţului gazelor naturale, a avertizat ministrul belgian al Energiei, Tinne Van der Straeten. Acesta a scris pe Twitter că preţurile gazelor în Europa trebuie plafonate urgent, subliniind că legătura dintre preţurile gazelor şi energiei electrice este artificială.

„Următoarele cinci până la 10 ierni vor fi groaznice dacă nu facem nimic. Trebuie să acţionăm direct la sursă, la nivel european, şi să facem eforturi să îngheţăm preţurilor gazelor”, a declarat ea, potrivit g4media.ro.

Preţurile energiei electrice au crescut şi în Europa, ajungând la niveluri record în această săptămână.

”Trebuie să oprim această nebunie care se întâmplă chiar acum pe pieţele energetice”, a spus cancelarul austriac Karl Nehammer. Acesta a precizat că preţurile energiei electrice trebuie să scadă, solicitând UE să decupleze preţurile la electricitate şi gazele.

”Nu putem să-l lăsăm pe (preşedintele rus Vladimir) Putin să stabilească preţul european al energiei electrice în fiecare zi”, a adăugat el.

Statele membre ale UE cer, la nivelul blocului comunitar, plafonarea preţului gazului şi separarea acestuia de preţul energiei electrice

. UE se confruntă cu creşteri uriaşe ale preţurilor energiei de la izbucnirea conflictului în Ucraina, tările care susţin Ucraina încercand să reducă importurile de gaze şi petrol ruseşti.

Germania, cel mai mare importator de gaz rusesc în 2020, a încercat să crească rezervele de gaz, chiar dacă Rusia a redus livrările. Germania vrea să îşi umple capacitatea de gaze la 85% până în octombrie, luând măsuri de economisire a energiei.

Moderna a dat în judecată Pfizer și BioNTechn

Articolul precedentModerna a dat în judecată Pfizer și BioNTech
Articolul următorBucureștenii, în pericol să rămână la iarnă fără apă caldă și căldură