Un centru comercial din Deva a fost evacuat la începutul acestei săptămâni, după o alertă la numărul unic de urgență 112. Mai exact, în fața centrului comercial se afla o valiză abandonată, iar cei care au sunat la 112 s-au temut din cauza posibilului conținut al acesteia.
Comunicatul Poliției din Deva, despre cele întâmplate
„În data de 28.06.2021, ora 09:00, Poliţia Municipiului Deva, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu cu bulevardul Decebal, în faţa unei societăţi comerciale, se află o valiză nerevendicată. La faţa locului, au fost luate în regim de urgenţă măsuri pentru securizarea zonei şi s-a deplasat echipa de pirotehnişti din cadrul SRI. În continuare, se fac cercetări cu privire la provenienţa si continutul geamantanului”, au declara reprezentanții Poliției Deva, conform publicației locale Replica HD.
Circulaţia rutieră în zonă a fost restricţionată şi, ulterior deviată, pentru ca specialiștii să-și poată desfășura misiunea.
Ba mai mult, toate persoanele aflate în incinta centrului comercial au fost evacuate preventiv.
La faţa locului s-au prezentat echipaje ale ISU Hunedoara, IJJ Hunedoara si Serviciului de Ambulanţă.
Nu avem informații cu privire la conținutul real al valizei și nici asupra identității celui care a abandonat-o în fața centrului comercial din Deva.