Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, care s-a făcut cunoscut ca politician în 2019, în altă campanie pentru europarlamentare tocmai pentru că tăia pensiile speciale „în 30 de zile”, revine pe subiect.

Tare ca piatra, iute ca săgeata, spune o vorbă din popor. Și așa se cam descrie și Rareș Bogdan când vine vorba despre „lupta” sa cu pensiile speciale.

Într-o intervenție la Realitatea, europarlamentarul aflat acum în cursa electorală pentru al doilea mandat a explicat că nu renunță la ideea privind tăierea pensiilor speciale. Probabil între timp a mai renunțat la alte idei, cum ar fi ura aproape viscerală vizavi de PSD, dat fiind că împarte o listă comună cu social democrații la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

Cert este că are aceeași fixație în privința pensiilor speciale, asigurând că „Nu mă voi opri din această luptă pentru că este o chestiune de normalitate”. În același timp, Rareș Bogdan a afirmat că „nu mai sunt pensiile speciale mai mari decât ultimul salariu”, probabil pentru a puncta că a obținut o victorie cât de cât. Nu în 30 de zile, ci în 5 ani sau pe aproape.

În momentul ăsta e o discuție pe care cu toții o acceptă că – în cazul militarilor, la ce situație avem în nord-estul României – situația este cu totul și cu totul specială.

În rest, e simplu: am tăiat de 3 ori pensiile speciale. De 3 ori a venit Curtea Constituțională. Sistemul a fost mai tare ca Rareș Bogdan. Asta nu înseamnă că cedez. Și eu sunt o piatră tare, o stâncă. Este o situație care trebuie rezolvată și niciodată nu mă voi opri din această luptă pentru că este o chestiune de normalitate.

În România există 4,8 milioane de pensionari. Nu pot fi 23.000 de pensionari mai speciali decât ceilalți 4,6 milioane de pensionari. Nu se poate, deși tot noi, liberalii, am mărit pensiile de 4 ori.

Tot noi, liberalii, am venit și pe această creștere la salariul minim – că trebuie pentru 1,5 milioane de români s[ le cre;tem salariul minim – și am fost de acord ca din 1 iulie să crească”, a declarat Rareș Bogdan pentru sursa citată.

Articolul precedentBANII ÎNAPOI! LISTA GENERALILOR ȚEPARI!
Articolul următorMicii fermieri, sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro, prin „Rabla pentru tractoare”