“Ai aștepta în stație un autobuz care nu vine niciodată? Știu, pare o idee ruptă dintr-o piesă de teatru existențialist, dar, de fapt, este ruptă din realitatea de zi cu zi a pacienților cu demență”, își începe emisiunea Melania Medeleanu.
Unele centre de îngrijire pentru bătrâni au ales să nu își închidă porțile și nici să apeleze la prea multă pază.
Prin urmare, există centre în Germania, Polonia sau Italia care au găsit o altă modalitate de a avea grijă de pacienții cu demență.
Strategia stațiilor de autobuz false este benefică pentru bătrânii cu demență
”Vedeți care e treaba… pacienții cu demență nu doar că uită ce știau, dar nici nu reușesc să rețină lucruri noi, oameni noi, locuri noi. Se pot trezi dimineața la azil, iar cei cu spirit mai independent vor încerca să plece acasă. Numai că acasă este un termen relativ. Poate să fie casa copilăriei de la țară. Poate să fie un membru al familiei care a decedat. Și de multe ori, aceste aventuri se termină cu ei rătăcind zile întregi dezorientați pe străzi”, a precizat Melania Medeleanu în cadrul emisiunii Zi de Bine.
Amintirea așteptării autobuzului este una care persistă, chiar și în memoria bătrânilor cu afecțiuni psihice sau neurologice
În acest caz, autobuzul așteptat de pacienți, nu numai că întârzie, dar nu va veni niciodată în stație.
După o perioadă mai lungă de așteptat, un angajat al căminului se va apropia de pacient. Va intra în vorbă cu el și îl va întreba dacă nu dorește o ceașcă de cafea.
Sătui de așteptare, bătrânii vor urma angajatul înapoi la centrul de îngrijire.
Spre finalul vieții, mulți bunici devin niște copii rătăciți
”Se întâmplă în viețile unora dintre noi ca părinții care ne puneau șosete în picioare și căciula strâns pe cap să devină ei înșiși copii rătăciți spre finalul vieții. Zic de Bine despre cei care reușesc să-i îndrume cu umanitate și blândețe înapoi la siguranță”, a adăugat Melania Medeleanu.
