Sursă foto: hotnews.ro
Sursă foto: hotnews.ro

A fost a doua seară de protest, cam peste tot în țară: un subiect acompaniat de vuvuzele, răcnete, pocnitori și câteva zeci de amenzi, în Galați.

Nu pot să nu observ diferența între guvernarea PSD și actuala guvernare:

La protestul din 10 august 2018 s-au pus tunurile pe mulțime și s-au împărțit bastoane, peste o mulțime pașnică. Acum, în ciuda lipsei măștilor și a distanțării (obligatorii conform legii în această perioadă), în ciuda petardelor, injuriilor și violenței mocnite, s-au împărțit niște amenzi anemice. Dar ăsta e deja un alt subiect.

Spuneam de Galați. Galațiul e așa, mai special din fire. Peste 1000 de inși au ieșit să protesteze și-au dovedit că nu prea știu de ce protestează, în afară de dragul de a socializa, de a vandaliza, de a provoca scandal și de a mânca semințe, în gașcă.

La fel ca-ntotdeauna, Galațiul a ieșit în stradă. Doar că partea care a ieșit de data asta s-a cam împiedicat. Și-n lozinci, și-n idei, și-n jandarmi.

Pe lângă tradiționalele pietre, petarde și sticle, înjurături și amenințări, un gălățean rătăcit s-a gândit c-ar fi interesant să mai adauge ceva inedit. Să iasă, dom`le, în față, să-l știe toată lumea.

O lozincă cel puțin ciudată pentru un protest: ”Jos Spitalul! Moarte medicilor!”

Ciudat. Departe de pandemie, mă-ntreb cum s-a gândit băiatul cu pricina că se va trata într-un caz ușor de – să zicem – apendicită. Sau, mai simplu, un picior rupt. Amigdalită. Comă alcoolică. Spre cazurile mai grave nici nu mă mai îndrept.

”Jos Spitalul! Moarte medicilor!” nu e subiect de protest. E inconștiență curată. Pentru că tu, poate, n-ai avut și n-o să ai nevoie de medici. Până la un punct. Dar alții depind de medici. Din diverse motive, mai mici, sau mai grave.

Moartea medicilor înseamnă să ne întoarcem în epoca de piatră. Nici măcar în Evul Mediu, că și acolo își făceau, timid, apariția felcerii. Moartea lor înseamnă moartea noastră. Încet, chinuitor și sigur.

Și mi se pare nesimțire să faci scandal în fața unui spital care s-ar putea să-ți salveze viața, în care sunt oameni bolnavi, care au nevoie de liniște să se vindece sau să moară, și-n care sunt medici care fac ture peste ture, doar pentru a te îngriji. Pe tine, pe familia ta, pe rudele sau cunoscuții tăi.

Și mi se pare crunt să le ceri moartea știind că, dacă ai fi în situația de a depinde de ei, vor face tot ce pot pentru a te salva. Indiferent de ce ai scandat tu, într-o noapte în care te simțeai cocoș, în fața lor. Și-n spatele camerei.

Susțin dreptul oricui de a protesta. Pașnic. Linia dintre protest civic pașnic și golăneală e foarte subțire. La fel ca aia dintre viață și moarte. Și, de obicei, amândouă sunt ireversibile.

Nu condamn protestul. Condamn modul în care a fost făcut și inconștiența unor cuvinte care nu lovesc fizic. Dar psihic, lasă urme.

Sursă video: Facebook
Articolul precedentOrban critică protestele de stradă, sesizând acapararea manifestațiilor de anumite partide politice
Articolul următorEXCLUSIV – AUDIO: Armand îi jignește pe consilierii locali PNL, numindu-i „schizofrenici”
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.