Jurnalista Emilia Șercan a explicat pe larg aseară, la B1 TV, de ce miza privind acuzațiile de plagiat legate de teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este mult mai mare, dincolo de discuțiile din spațiul public.
În opinia acesteia, cazul lui Ciucă este departe de a fi singular, fiind vorba despre mai mulți „oameni incompetenți care încearcă să-și poleiască incompetența profesională cu titluri academice care sunt obținute prin fraudă, apoi sunt dispuși să facă absolut orice, să demoleze principii, instituții, să le subordoneze complet”, pentru a-și menține funcțiile sau a avansa în funcții mai mari.
În ceea ce îl privește pe premier, țelul acestuia ar fi să acceadă la fotoliul de președinte al țării, a arătat Emilia Șercan, care a punctat că „semne că generalul Ciucă se încălzește pentru prezidențiale sunt de multă vreme, aș putea spune că de anul trecut s-au conturat destul de clar”. Afirmația acesteia a fost legată de o comparație cu situația din Cehia, unde președinte a ajuns un general în rezervă, ceea ce în opinia Emiliei Șercan îi să „aripi” lui Ciucă și „chiar și el începe să creadă că e o variantă fezabilă și că ar avea o șansă la alegeri”.
Însă Ciucă are deja o pată neagră, a explicat aceasta pentru sursa citată: acuzația de plagiat, acoperită momentan din grija Ministerului Educației.
„Ministerul Educației, prin UEFISCDI, a oferit o explicație, dar nu stă în picioare, pentru că am stat de vorbă cu câțiva avocați în acest weekend și am înțeles din răspunsul Miniserului (…) că ministerul a fost trei zile în termen legal pentru a depune acel recurs.
Ministerul a încercat să se spele pe mâini, spunând că plicul a ajuns la o persoană care nu e angajata sa și a ajuns după cinci zile, exact termenul legal (pentru depunerea recursului). Lucrurile nu stau așa. (…)
Din ce au calculat avocații cu care eu am stat de vorbă, ministerul avea trei zile pline în care putea să trimită acel răspuns. Aici nu avem răspuns, nu știm de ce acele trei zile nu s-au folosit.
Asta mă face să cred foarte tare că ministerul a făcut această eschivă, scamatorie, a recurs la această strategemă pentru a-l face salvat pe premierul Ciucă de la un verdict care putea să-i fie nefavorabil.
Poate n-ar fi schimbat lucrurile pe fond, dar în plan simbolic ar fi contat foarte mult și, ca să nu existe vreo decizie a instanței supreme, s-a găsit această soluție care e procedurală și a făcut ca procesul să fie încheiat foarte rapid, fără să mai fie discutată pe fond solicitarea”, a opinat jurnalista.