În primul rând, responsabili pentru educație mi se par părinții.
Pentru orice soi de educație: de la educație civică și norme sociale, până la, inclusiv, a-și învăța copilul să citească. Indiferent de ce generație vorbim.
Mai ales dacă este vorba despre părinți care pot face asta. Primul responsabil de educație este părintele.
Școala este acolo să-i cizeleze. Să le mărească nivelul de cunoștințe. Să îi ghideze, eventual.
Să fim serioși, școala nu poate fi responsabilă pentru reacțiile copilului. Pentru că degeaba îl înveți tu, la școală, că nu e bine să arunce hârtii pe jos (un exemplu minor) dacă, dup-aia, părinții aruncă, nonșalant, gunoi pe geam. Și, mai mult decât atât, nimeni nu-i trage de mânecă.
Indiferent de ce va învăța la școală, un copil petrece mai mult timp acasă. De acolo își ia și obiceiurile pe termen lung, și noțiunea de ”bine” și de ”rău”.
Prea puțini sunt cei care conștientizează că ceva nu e ok în familie. Și mai puțini sunt cei care vor face ”ce e bine”, contrar exemplului primit acasă. Și, de cele mai multe ori, lipsa fricii de repercusiuni, tot din ce au văzut la adulți se trage. Indiferent de câtă educație juridică primesc la școală.
De ce vorbim, acum, de educație?
Da, știu, e pandemie. În ultimii ani școala s-a făcut pe sărite. Dar parcă, din ce în ce mai mult, aud de violență și huliganism în rândul elevilor. Iar asta nu poate fi cauzată de 2 ani de școală ”on-line”.
O fi și teribilism, nu zic nu. dar parcă e mai mult, mai rău, mai grav.
Și acum 20 de ani exista bully-ing în școli. Poate eram noi mai indiferenți. Mai puternici. Mai lipsiți de informație. Dacă ne afecta? Normal că ne afecta. Dar mergeam mai departe. Nu știu să se fi ajuns la bătăi și scos cuțitul. La fel de bine, poate nu am auzit eu, că România e mare și școlile diverse.
O fi lipsa de socializare intensă în rândul adolescenților care ne-a adus în acest moment. Sau, poate, multiplele exemple de ”șmecheri” care ”se descurcă” și nu pățesc nimic. Sau, la fel de bine, nivelul scăzut de implicare, din partea părinților. Lipsa lor, fizică sau morală, din viața copiilor.
Motivele pot fi multiple, rezultatele sunt dezastruoase.
Câteva mici exemple
Un elev de 17 ani, din Timișoara, a fost înjunghiat de o altă elevă, de 16 ani. În ianuarie, 2022.
După ce l-a înjunghiat, eleva s-a dus la cursuri.
Ce poate declanșa să scoți cuțitul și să-l bagi în altă persoană, la 16 ani? Ce soi de educație ar trebui făcută, pentru a evita soiul ăsta de incidente? E un eșec al familiei sau al sistemului? Al ambelor sau al umanității, în general?
O fată de 14 ani, din Galați, este jignită, constant, de două colege de clasă. A fost și bătută. Nu o singură dată. Agresiunile sunt constante, de mai bine de trei ani. A fost sesizată inclusiv poliția, dar injuriile și amenințările continuă.
În cazul acesta, cine e de vină? Școala ar putea, în caz extrem, să le exmatriculeze pe cele două agresoare. Dar asta ar întrerupe lanțul violențelor? Nu din familie ar trebui să pornească ideea de ”nu e bine”? Nu părinții ar trebui să le explice celor două că nu e ok să agresezi alte persoane? Că totul poate duce la finaluri nu tocmai fericite, pentru niciuna dintre părțile implicate?
La Pitești, câțiva elevi de clasa a 12-a au făcut grătar în clasă. Ba, mai mult, unul dintre ei a încercat să dea foc părului unei colege. Acum riscă exmatricularea. În clasa a 12-a.
S-au filmat și au și postat pe Facebook.
Nu poți spune că e lipsă de informare. Duduie internetul de persoane care se filmează în timp ce fac lucruri nu tocmai legale, pun pe rețelele de socializare și sunt prinși. Dosar penal, amendă, tot tacâmul.
În clasa a 12-a ai acces la soiul acesta de informații. Știi că nu faci bine ce faci. Ai 18-19 ani. Nu ești copil. Ai drept de vot. Ești cetățean cu drepturi depline. Dar și cu responsabilități.
Ce îi face pe oameni de 18-19 ani să comită o ilegalitate și să se și laude cu asta?
Concluzie
O școală care nu-și mai poate controla sau motiva elevii.
Familii care nu știu ce fac copiii lor. Asta e lipsă de interes. Sau care știu, dar nu încearcă să le spună că nu e bine. Tot lipsă de interes. Și, mai grav de atât, familii care știu despre ce e vorba, dar nu văd greșeala. O iau ori ca pe ceva normal, ori ca o ”nebunie a tinereții”.
Iar aici, deja nu mai e vina familiei, ci vina întregii societăți.
O societate defectă, în care răul e perceput ca normal. În care violența devine regulă de lege. Șmecheria e ridicată la rang de artă. Iar cei care respectă, cu adevărat legea, sunt percepuți ca fraieri care nu știu să se descurce.
Întrebarea care trebuie pusă e: ”Avem nevoie de generații noi care să se descurce sau de generații noi care să facă lumea mai bună?”. Avem nevoie de educație sau de ”școala vieții”? avem nevoie, până la urmă, de moralitate și umanitate sau de fiecare pentru el?
Pentru că, dacă ajungem la fiecare pentru el, m-apuc de pe acum să-mi construiesc buncăr. Undeva, în creierul munților, departe de o umanitate absentă.
