Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, condamnat la patru ani și opt luni de închisoare pentru corupție, și care se ascunde de mai mulți ani în Republica Moldova, a rămas fără cetățenie după ce Curtea de Apel Chișinău a respins recursul acestuia care a solicitat suspendarea executării decretului președintelui privind retragerea acesteia, relatează tv8.md.
În acest caz, Rizea, căruia i-a fost retrasă cetățenia încă din 3 noiembrie 2020, își pierde și azilul politic pe care l-a solicitat la acel moment pentru a nu fi extrădat în România.
Într-un comunicat de presă al Ministerul Justiției (MJ) din România, sunt făcute câteva precizări în privința informațiilor apărute în presa din Republica Moldova.
Astfel, „partea română și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și a transmis Ministerului Justiției din Republica Moldova cererea de extrădare încă din data de 5 noiembrie 2020. Cererea depusă la Ministerul Justiției din Moldova își păstrează efectele. Facem precizarea că procedura și timpii de soluționare pentru cererea de extrădare înaintată de autoritățile române sunt reglementate de legislația statului solicitat, respectiv Republica Moldova”, au transmis reprezentanții MJ.
De altfel, până la această oră, susțin aceștia, „Ministerul Justiției nu a fost informat oficial de către ministerul moldovean al Justiției cu privire la situația juridică actualizată a susnumitului Cristian Rizea. Ultima revenire la colegii din Republica Moldova a fost în luna noiembrie 2021”, în același timp, Ministerul Justiției din România a înaintat o nouă adresă către Ministerul Justiției din Republica Moldova, „în care a solicitat informații cu privire la stadiul cererii de extrădare făcute de autoritățile române”.
Potrivit MJ, următorul termen fixat de autoritățile din Moldova în dosarul de extrădare a lui Cristian Rizea este 28 ianuarie 2022, informația fiind obținută din surse deschise.
Acuzaţiile procurorilor DNA
În martie 2016, procurorii DNA au trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul în care deputatul Cristian Rizea a fost cercetat sub control judiciar pe cauţiune pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea.
„În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi” precizau atunci procurorii într-un comunicat de presă, citat de adevărul.ro.
Cristian Rizea, fost deputat și fugar, actual „prins” la Chișinău