Cristian Ghinea, fostul ministrul USR al Fondurilor Europene, într-o postare pe pagina sa de Facebook, i-a răspuns lui Marius Budăi, după ce acesta l-a acuzat că va face consultanță PNRR deoarece ar fi introdus în program fonduri pentru consiliere.
Ghinea a precizat că au fost cereri de la mai multe instituții, iar asistența tehnică din PNRR este sub 1%, iar fondurile europene clasice de 7%.
„Să afirmi că eu am pus consultanță în PNRR înseamnă să fii idiot. Au fost cereri de la instituții multe pentru asistență și eu am scos o bună parte dintre ele, o altă parte a fost scoasă de Comisia Europeană. Tocmai, că am limitat asistența tehnică. (…) Să afirmi că motivul prezenței acelei finanțări ar fi ca să ofer eu consultanță înseamnă să fii și ticălos. Nu există consultanță ca atare. Budăi continuă să demonstreze că este și idiot și ticălos”, a scris Ghinea pe Facebook.
Cristian Ghinea: „Trebuie să fii idiot să înțelegi de aici ”consultanță din PNRR”
De asemenea, Ghinea a reamintit motivul pentru care s-a retras din funcția de conducere a USR, iar organizația pe care a fondat-o nu este eligibilă pentru a lucra cu fonduri de asistență tehnică din PNRR.
„În anunțul retragerii mele din funcția de vicepreședinte USR am menționat explicit Parlamentul European. Care are posibilități de finanțare pentru policy. Trebuie să fii idiot să înțelegi de aici ”consultanță din PNRR”. Nici o legătură”, a mai spus fostul ministrul al Fondurilor Europene.
Totodată, „ca să calmeze PSD”, Ghinea a mai precizat că dacă lucrezi cu bani publici nu „e musai să furi”.
„Deci, ca să se calmeze PSD, Nistorescu, Chireac și alți borfași obișnuiți că dacă lucrezi cu bani publici musai furi. Organizația „O Țară ca Afară” pe care am fondat-o nici nu este eligibilă și nici nu va lucra cu fonduri de asistență tehnică din PNRR. Vom face însă o campanie de crowdfunding, așa încât dumneavoastră veți putea fi mogulii noștri”, a concluzionat Ghinea.
Reamintim că în urmă cu o săptămână, într-un mesaj intern adresat membrilor USR, Cristian Ghinea și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte al partidului și din cea de membru al Biroului Național, motivând că lucrează la două proiecte cu fonduri europene.
Cristian Ghinea a demisionat din funcția de vicepreședinte al USR