Sursa foto: Facebook

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila și directorul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) Adriana Pistol au vorbit despre măsurile pentru pregătirea valului cinci al pandemiei și Certificatul Covid.

 Rafila a afirmat că în valul patru, sistemul medical din România a fost depășit, iar țara noastră s-a confruntat cu un număr masiv de decese.

„Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu avem decât măsurile așa numite de sănătate publice, care se referă la distanțare, utilizarea măștii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare prin informații credibile și accesibile”, a declarat ministrul Rafila, relatează Digi24.

Rafila: „Trebuie să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie”

Totodată, ministrul a mai spus că Certificatul Covid ar fi fost un instrument util pentru a limita răspândirea noii tulpini Omicron.

„Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică ce va duce la adoptarea acestui document, încât să evităm un lockdown sau închiderea școlilor”, a mai declarat Rafila.

Adriana Pistol, directorul INSP, e de părere că prin adoptarea legii privind Certificatul Covid, panta de creștere a cazurilor de coronavirus ar fi fost mult mai lină. Până la jumătatea lunii ianuarie, Omicron va deveni tulpina dominantă, fiind estimate peste 25.000 de cazuri pe zi.

Măsurile anunțate de ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat că se va extinde capacitatea de testare și se va pune la dispoziție lista centrelor de testare și evaluare, ce va fi publicată pe siteul ministerului.

De asemenea, vor fi paturi alocate de circa 20% pentru pacienții cu COVID-19 și cu o creștere de până la 30% în cazul în care capacitatea va fi depășită. Mai mult, Rafila a anunțat că bugetul pentru secțiile ATI a crescut cu 60%, iar de la mijlocul lunii ianuarie se vor introducere antiviralele inovatoare. Rafila a precizat că tratamentul se va face prin recomandarea unei comisii de experți și nu prin decizia ministrului Sănătății.

„Va exista un mecanism care să asigure evaluarea pacienților încât să fie eligibili pentru tratamentul antiviral. Medicația antivirală nu se dă în loc de vaccin”, a mai spus Rafila. Ministrul a mai afirmat că e nevoie de revitalizarea campaniei de vaccinare deoarece previne formele severe și decesele.

Pentru populație, Rafila a precizat că este vitală distanțarea socială și imunizarea împotriva COVID-19.Totodată, angajatorii trebuie să încurajeze vaccinarea și să monitorizeze angajații.

Alexandru Rafila anunță măsurile pentru gestionarea valului 5 al pandemiei

Articolul precedentDaniel Ghiță, revoltat după eliberarea irlandezului care a intrat prin efracție în Parlament
Articolul următorLudovic Orban consideră că alegătorii liberali au fost trădați de PNL
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.