Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Primarul Sectorului 6 din București a precizat că Târgul de Crăciun West Side Christmas Market a fost vizitat, zilnic, de aproximativ 30.000 de persoane.

Vizitatorii au venit, în special, în intervalul orar 17.00 – 23.00.

Potrivit declarațiilor oferite de edil, târgul a fost gândit pentru a se adresa în special bucureștenilor din zona de vest a orașului.

Dar, datorită faptului că a devenit o atracție turistică de sezon, a atras vizitatori din întregul oraș, ceea ce ne bucură și ne onorează”, a transmis Ciprian Ciucu.

Primarul Sectorului 6 îi încurajează pe vizitatori să utilizeze transportul public în comun: metroul, tramvaiul sau autobuzul

Ciucu a făcut apel la vizitatorii târgului să vină cu metroul, precizând că metroul din Drumul Taberei este complet funcțional.

De asemenea, cei interesați pot alege și tramvaiul 41, care îi va lăsa pe călători fix lângă parc.

Mai mult, pentru a ajunge în parc, există numeroase autobuze și troleibuze. 

Cei care aleg să vină cu auto individul trebuie să știe că, dincolo de faptul că vor aglomera zona, vor pierde ei mai mult timp în trafic și vor avea mai puține ore la dispoziție pentru a le petrece la West Side Christmas Market. Locurile de parcare publice sunt limitate în zonă iar cele rezidențiale sunt deja atribuite. La astfel de evenimente, peste tot în lume, se ajunge mult mai bine cu transportul public!”, a explicat edilul.

Ciprian Ciucu: ”Poliția Locală are toleranță zero la parcatul pe spațiul verde”

Ciprian Ciucu a atras atenția asupra faptului că, în Sectorul 6 Poliția Locală are toleranță zero la parcatul pe spațiul verde, fapt constatat de vizitatorii din afara acestui sector.

Doresc să le mulțumesc Politiștilor Locali pentru tot efortul din aceste zile, si pentru dirijarea circulației îngreunate din zonă, și pentru prezența exemplară pentru asigurarea ordinii din perimetrul parcului”, a declarat Ciprian Ciucu.

Articolul precedentCătălin Drulă afirmă că USR încă mizează pe Nicușor Dan, „fără șovăială”
Articolul următorMarcel Ciolacu: ”România și Croația se bucură de relații bilaterale foarte bune”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time